Fulham a făcut o ofertă generoasă pentru Marius Alexe, însă Dinamo vrea mai mulţi bani pe atacant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Alexe este cel mai bun jucător din actualul lot al lui Dinamo FOTO Cosmin Iftode
Marius Alexe este cel mai bun jucător din actualul lot al lui Dinamo FOTO Cosmin Iftode

După ce Steaua s-a despărţit de golgeterul său, şi Dinamo este pe cale să-şi piardă unul dintre cei mai buni marcatori din ultimul sezon. Marius Alexe a fost ofertat de Fulham, având şanse mari să joace în Premier League la anul.

După mai multe oferte primite pe numele lui Marius Alexe, printre care şi cea venită de la Kuban Krasnodar, se pare că Dinamo ar fi dispusă să accepte o mutare a atacantului în Anglia. Fulham l-a ofertat deja pe Alexe, pentru care este dispusă să ofere 1.8 milioane de euro. Fotbalistul a plecat la Manchester pentru a-şi negocia transferul. Dinamo solicită, însă, cu 200.000 de euro mai mult. În ciuda acestui impediment, sunt şanse mari ca mutarea să se realizeze, deoarece gruparea engleză este dispusă să-l cumpere definitiv pe Alexe, şi nu doar să-l împrumute, informează ProSport.

Dacă va pleca în Anglia, din banii pe care i-ar încasa pe Alexe, Dinamo ar urma să plătească salariile celorlalţi fotbalişti. În urmă cu câteva zile, şefii din „Ştefan cel Mare” au achitat o tranşă din salarii.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite