FOTO Europa League: Lazio - FCSB 5-1! Umilinţă totală la Roma pentru echipa lui Nicolae Dică
0În şaisprezecimile de finală ale Europa League, Lazio a distrus-o pe FCSB la Roma, scor 5-1, întorcând fără emoţii înfrângerea din tur.
Lazio a învins-o pe FCSB cu 5-1 în meciul retur de la Roma, după ce pierduse cu 1-0 la Bucureşti. Scorul pauzei a fost 3-0, iar lazialii pur şi simplu au defilat pe Olimpico în faţa unei echipe debusolate.
Deş au fost susţinuţi de mii de fani români, roş-albaştrii au făcut un meci ridicol, fiind umiliţi de o trupă romană net superioară.
Fotbalistul ironizat de Gigi Becali, Immobile, a punctat de trei ori, iar „manita“ lazială a fost completată de Bastos şi Felipe Anderson. Gnohere a mai spălat ceva din ruşinea înfrângerii în finalul partidei.
Gigi Becali recunoaşte: Nu mă pricep la fotbal! Am fost penibil!
Reportaj de atmosferă de la Roma; 5.000 de români sub aceeaşi umbrelă a speranţei şi a dezamăgirii
Explicaţiile lui Nicolae Dică după dezastrul de la Roma
Cosmin Contra a fost la meci: O seară neagră!
Golurile au fost marcate de Immobile '7, '43, '71, Bastos '35 şi Anderson '51 pentru Lazio, respectiv Gnohere '81 pentru FCSB.
1-0: Immobile a deschis scorul cu un şut la colţul scurt.
2-0: Bastos a înscris cu capul, după un corner de pe partea dreaptă.
3-0: Immobile a marcat din nou, cu un şut la colţul lung.
4-0: Felipe Anderson a dus scorul la 4-0, cu un şut de la marginea careului, în dreapta lui Vlad.
5-0: Immobile a reuşit un al treilea gol, din pasa lui Felipe Anderson
5-1: Gnohere a marcat golul de onoare după o pasă de la Coman.
Componenţa echipelor:
Lazio: Strakosha - Patric, De Vrij, Caceres (Bastos '26) - Basta, Parolo, Leiva, Luis Alberto (Murgia '68), Lulic - Felipe Anderson (Caicedo '74), Immobile. Antrenor: Simone Inzaghi
FCSB: Andrei Vlad - Benzar, Găman (Bălaşa '61), Planic, Morais - Nedelcu (Filip '46), Teixeira - Man, Budescu, Fl. Tănase (Fl. Coman '46) - Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică