Fostul boxer olimpic român Vasile Tiţă a murit la vârsta de 85 de ani
0Considerat unul dintre cei mai mari boxeri, fostul sportiv Vasile Tiţă a murit la vârsta de 85 de ani, după mai bine de un deceniu în care a suferit de boala Alzheimer.
Vasile Tiţă a fost cunoscut drept „Prinţul din Obor“ şi a rămas în istorie graţie argintului (categoria 75kg), cucerit la Jocurile Olimpice Helsinki în 1952, când România a câştigat patru medalii. Printre performanţele sportive ale fostului boxer se numără câştigarea a şapte campionate naţionale consecutive în intervalul 1951-1957.
Tiţă a uimit simpatizanţii boxului când l-a învins pe pugilistul american Floyd Patterson, context în care a declarat: „Pentru un titlul de campion naţional primeam o ciocolată“. Cu toate că a suferit de o boală cumplită, Alzheimer, apropiaţii fostului campion naţional au povestit că Ţită păstra intacte amintirile din tinereţe, când făcea legea în box şi ţinea minte chiar şi numărul de telefon pe care-l avea atunci când era numit „Prinţul din Obor“.
Ştiri pe aceeaşi temă:
A murit Josip Kuze, cel care a făcut performanţă la Dinamo Zagreb ca jucător şi antrenor