Eric Bicfalvi, cel mai în formă „stranier“. De ce voia „Pictorul“, în urmă cu un an, să joace pentru naţionala Ungariei
0Eric Bicfalvi (26 de ani) este marea surpriză din lotul convocat de Anghel Iordănescu pentru meciurile cu Irlanda de Nord (14 noiembrie, 21.45, preliminarii Euro 2016) şi Danemarca (18 noiembrie, 20.30, amical).
Bicfalvi se simte foarte bine la Volin Luţk. De altfel, cel de-al treilea sezon în culorile grupării ucrainene e cel mai prolific pentru mijlocaşul central.
Deşi n-au trecut decât 11 etape, Bicfalvi a înscris deja şase goluri, peste ce reuşise în precedentele sezoane (5 goluri, respectiv 4). Iar cu reuşitele din Cupa Ucrainei a ajuns la cota 8. Ceilalţi 13 stranieri convocaţi pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Danemarca au marcat, împreună, doar 10 goluri (Raţ – 3, Moţi – 2, Torje – 2, Stancu – 2, Maxim – 1).
În iulie 2014, agenţia rusă ITAR-TASS anunţase, într-un material preluat de presa mondială, că trei jucători de la Volin Luţk, printre ei şi românul Eric Bicfalvi (26 de ani), refuză să se întoarcă în Ucraina, din cauza situaţiei tensionate din ţară. Câteva zile mai târziu, Bicfalvi a ajuns în Ucraina, a infirmat zvonurile că ar dori să plece de la Volin şi chiar a marcat un gol spectaculos, cu lichiveţ Mariupol (2-1).
A vrut să joace pentru Ungaria
Deşi a avut evoluţii constant bune în tricoul grupării din Luţk, Bicfalvi n-a fost aproape deloc în atenţia lui Piţurcă. De altfel, în urmă cu exact un an, prin vocea impresarului său, mijlocaşul central transmitea că ar fi interesat să joace pentru Ungaria! Era supărat că Piţi nu-i acordă nicio şansă, deşi la tineret adunase 23 de prezenţe şi purtase banderola în câteva ocazii. „Tata Puiu“ i-a oferit acum oportunitatea de a îmbrăca în premieră tricoul naţionalei mari a României.
Îi place să picteze
Născut la Carei, dintr-o mamă unguroaică şi un tată român (pe care l-a pierdut pe când avea 6 ani şi jumătate), Eric Bicfalvi şi-a început cariera la o echipă din oraşul natal, apoi a jucat pentru Jiul Petroşani. În 2007, la doar 19 ani, a ajuns la Steaua, unde a fost promovat de Gică Hagi.
„Regele“ simţea că puştiul are talent, dar avea şi o afinitate pentru mijlocaşul născut în aceeaşi zi cu el (5 februarie), la 23 de ani distanţă.
Cum în şcoala generală a învăţat într-o clasă specială de pictură, Bicfalvi a rămas cu această pasiune. Face grafică, iar din când în când pictează şi icoane în ulei.
8 goluri în 14 meciuri are Bicfalvi în Ucraina, pentru Volin (6 în campionat şi două în Cupa Ucrainei)