Eduard Novak, medaliat cu argint la Mondialul de paraciclism din Elveţia
0Rutierul Eduard Novak a câştigat, astăzi, medalia de argint în proba de fond la Campionatul Mondial de Paraciclism de la Nottwill (Elveţia).
"Sunt foarte fericit pentru acest rezultat, datorită faptului că în ultimii doi ani categoria s-a schimbat foartte mult. Din păcate categoria noastră permite acum şi sportivi cu categorii foarte minore şi am ajuns ca noi, sportivii cu proteză, să concurăm cu ciclişti aparent valizi şi ne este foarte greu. A fost cursă foarte grea, un circuit cu foarte multe căţărări abrupte, un circuit foarte competitiv şi la urmă am rămas 8, cu cei din categoria C5 care au dizabilităţi minore, dar la finish am reuşit să ajung pe locul II. Sunt extrem de fericit şi acest rezultat îmi dă mari speranţe pentru Jocurile Olimpice", a declarat după concurs Eduard Novak, citat de Mediafax.