Echipa lui Hagi, Viitorul Constanţa, va juca cu FC Minsk, în UEFA Youth League

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Viitorul va întâlni echipa FC Minsk din Belarus, în 29/30 septembrie, în deplasare, şi la 20/21 octombrie, pe teren propriu, în primul tur al UEFA Youth League, competiţie rezervată formaţiilor cu jucători sub 19 ani.

Davă va trece de FC Minsk, campioana României under 19 va întâlni, în turul al doilea, învingătoarea din partida dintre Pribram (Cehia) şi Zimbru Chişinău (Republica Moldova). Meciul tur ar fi la 3/4 noiembrie în deplasare, iar returul la 24/25 noiembrie.

Pentru prima dată de la lansarea în 2013 a UEFA Youth League, campioanele naţionale din primele 32 de ţări conform coeficientului UEFA se vor alătura în această competiţie, pe tablouri separate până în faza optimilor de finală, celor 32 de echipe ce participă datorită formaţiilor de seniori calificate în grupele Ligii Campionilor. Campioanale naţionale vor disputa două tururi eliminatorii în dublă manşă, acasă şi în deplasare. Cele opt echipe rămase se vor califica în play-off-ul pentru optimi.

Celelalte 32 de echipe vor fi împărţie în opt grupe de câte patru, cu aceeaşi componenţă ca grupele Ligii Campionilor şi cu meciuri care se se vor disputa la aceleaşi date şi după acelaşi program. Câştigătoarele celor opt grupe se vor califica în optimi, iar ocupantele locurilor secunde vor juca în play-off. În această fază, cele opt campioane naţionale, care vor fi introduse în aceeaşi urnă la tragerea la sorţi, vor juca un meci pe teren propriu cu echipele clasate pe locul secund în grupele de pe tabloul Ligii Campionilor. Formaţiile câştigătoare ale acestei manşe vor completa faza optimilor de finală. Din această fază, echipele vor juca în sistem eliminatoriu, cu o manşă. Semifinalele şi finala vor avea loc, la 15 aprilie şi 18 aprilie, pe Stadionul Colovray de la Nyon, oraş în care se află sediul UEFA. Prima manşă a meciurilor de tabloul campioanelor va avea loc la 29/30 septembrie, iar returul la 20/21 octombrie. Partidele din grupe vor începe la 15/16 septembrie, odată cu prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, a relatat Mediafax. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite