În spatele "lupilor galbeni" stă o întreagă echipă. Povestea oamenilor care nu se văd, dar care muncesc pe rupte zi de zi

Sunt oameni a căror muncă nu se vede de la televizor sau din tribună, dar fără de care bunul mers al lucrurilor în cadrul unei echipe n-ar putea fi posibil.

N-au nevoie de publicitate şi se mulţumesc doar cu succesele Petrolului, vice-campioana de toamnă şi deţinătoarea Cupei României, din care îţi trag energia de a continua să facă acelaşi lucru în fiecare zi: să muncească în slujba fotbaliştilor, a antrenorilor şi a clubului! Lumea face ochii mari atunci când află că lucrează la Petrolul, dar nu sunt nici pe departe nişte privilegiaţi. Pentru că sunt angajaţi ca masor, magaziner, ingrijitor de teren sau şofer de autocar, cu toţii stiu că mai presus de orice contează ca jucătorii să fie mulţumiţi. La capătul unui an de muncă, au acceptat cu greu, în premieră, ca şi suporterii ploieşteni să-i cunoască.

Vasile Diaconu, zis şi nea Lucică, are 53 de ani şi este şoferul autocarului. Clubul i-a dat pe mâini o echipă, iar responsabilitatea lui este maximă. De 6 ani îi transportă pe “lupi” la meciuri şi antrenamente, astfel că are în sânge punctualitatea. Nu de puţine ori intră în jocul fotbaliştilor şi le ţine isonul glumelor, dar întotdeauna rămâne atent la drum. L-a ”pârât” presei pe Alex Benga, ”care e înnebunit să claxoneze cu fiecare ocazie”, dar şi pe Mircea Bornescu, ”care bate în geamuri gata să le spargă”.  ”Când suntem în cantonament, niciodată nu dau cu spatele, este superstiţia băieţilor şi e obligatoriu să o respect, dar numai eu ştiu câte manvere trebuie să fac”, mărturiseşte nea Lucică. În această vară, în Bulgaria, cu ocazia amicalului disputat de Petrolul cu Ludogoreţ, a fost victima unei farse de zile mari, pusă la cale de către antrenorul Cosmin Contra şi de managerul sportiv, Marius Nicolae. Atunci când poliţia a oprit autocarul „lupilor”, cei doi l-au păcălit că a lovit un om când a dat cu spatele şi acum trebuie să dea socoteală. Minute bune, nea Lucică n-a ştiut cum de se întâmplase una ca asta, devenise livid, s-a panicat, dar şi-a revenit după ce băieţii nu şi-au mai stăpâni râsul şi i-au spus adevărul.

Bebe Ioniţă are 47 de ani, a jucat fotbal până anul trecut în Liga A Prahova, iar de două decenii este magaziner. Jumătate din vechime o are la Petrolul şi recunoaşte că rutina i-a mai afectat entuziasmul, însă nu se vede făcând altceva. ”E foarte greu să te desparţi de aceşti băieţi, atmosfera este excelentă, iar ei sunt parte din familia mea. Stau mai mult cu ei decât acasă, iar asta fac de când mă ştiu”, povesteşte Bebe. Recunoaşte că are o slăbiciune pentru căpitanul Laurenţiu Marinescu, singurul ploieştean din echipă, dar a rămas impresionat de profesionalismul lui Geraldo şi Pecanha, în opinia lui doi, dintre cei mai ordonaţi jucători ai Petrolului. Atunci când aranjează vestiarul, este extrem de meticulos şi nu face nicio diferenţă între un antrenament zilnic sau un meci oficial. Ştie tabieturile fiecărui jucător şi le respectă cu stricteţe, marea lui satisfacţie fiind abia atunci când totul arată impecabil.

Vlad Ioniţă este mezinul echipei din spatele Petrolului. Are 22 de ani şi este băiatul lui Bebe, de fapt, prietenul lui, după cum chiar el mărturiseşte. Şi el lucrează ca magaziner şi a ajuns la Petrolul de un an şi jumătate, dar încă din copilărie a crescut în vestiar, printre fotbalişti. A abandonat cariera de arbitru după 4 ani, dar nu putea sta departe de fotbal, aşa că n-a ratat şansa care i s-a ivit de a lucra la „lupi”. ”La început eram destul de timid, eram în preajma unor jucători pe care îi văzusem doar la televizor şi nu ştiam la ce să mă aştept. M-am adaptat repede şi acum e o plăcere să le stau la dispoziţie cu tot ce au nevoie”, spune Vlad, care rămâne de fiecare dată impresionat de atmosferă creată de fanii ploieşteni la meciurile de pe ”Ilie Oană”.

Răzvan Negoiţă, zis şi Burtă, este preferatul jucătorilor. Are 44 de ani, lucrează ca masor de 14 ani şi este omul căruia în fiecare zi i se fac farse. De 4 ani şi jumătate, de când a ajuns la Petrolul, „lupii” au o plăcere nebună de a-l tachina, ştiind că Burtă ţine întotdeauna la glume. Când vine însă vorba de meserie, mâinile sale de aur îţi fac treaba cu măiestrie, iar jucătorii sunt extrem de mulţumiţi. ”Romario îmi dă cele mai mari bătăi de cap, are o masă musculară mare şi destul de rigidă, preferaţii mei sunt Marinescu şi Teixeira, cu o musculatură flexibilă, mult mai uşor de masat. Dintre toţi, Benga e cel care ar vrea să i se facă masaj tot timpul”, povesteşte Burtă, care deja se gândeşte cu ”emoţie” la cele două cantonamente din această iarnă programate în Antalya.

Vasile Constantin este îngrijitorul terenului din 2000. Spre deosebire de colegii săi, munca sa se poate vedea cu ochiul liber la fiecare meci al echipei disputat pe ”Ilie Oană”. În vârstă de 48 de ani, Vasile are în fiecare zi câte ceva de făcut la teren, conştient că şi gazonul trebuie să se ridice la nivelul stadionului şi al atmosferei din tribune. N-are un program fix, vara începe să ude chiar şi la 5 dimineaţa, tunde, aspiră şi tasează covorul verde, ştie cu exactitate tot ce are de făcut. ”Jucătorii sunt şefii mei, eu îi întreb mereu cum vor să fie terenul, iar ei îmi zic <Sile, cum ştii tu!>. De 3 ani, n-am schimbat nimic la gazon, doar l-am întreţinut, lucrăm cu o firmă din Focşani şi totul decurge foarte bine. Cu domnul Contra ţin legătura în permanenţă, discutăm tot timpul, îi spun ce urmează să fac şi până acum băieţii au fost mulţumiţi”, a spus Vasile, care a dezvăluit că, în trecut, Dinamo şi Steaua i-au propus să trădeze haita, ultima ofertă venind din partea administratorilor de la Arena Naţională. ”Nu plec pentru nimic în lume de la Petrolul, aici este viaţa mea! De la Petrolul nu se pleacă! ”, a completat Sile, care are în garaj are o maşină ”Toro” de tundere elicoidală a gazonului, o scumpete, la propriu, adusă tocmai din SUA, pe care o va scoate la treabă odată cu reluarea campionatului.
Echipa din spatele lupilor este completată de Florin Costache şi Mortadha Abdellatif, şi ei doi oameni dedicaţi Petrolului, precum şi de ceilalţi angajaţi ”anonimi”, fără de care clubul n-ar putea să funcţioneze în cele mai bune condiţii.