După Şarapova, şi Serena a fost eliminată rapid. Finală-surpriză la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams a pierdut în 73 de minute meciul cu Petra Kvitova, din semifinalele turneului de la Madrid. Finala are loc sâmbătă între Kvitova şi Kuzneţova.

Petra Kvitova a provocat a doua surpriză din semifinalele Madrid Open, câştigând meciul cu Serena Williams după o oră şi 13 minute, scor 6-2, 6-3. Jucătoarea cehă de pe locul 4 WTA a controlat disputa aproape în totalitate, profitând de o zi slabă a Serenei.

Până la acest joc, Serena o conducea pe Kvitova cu 5-0 la meciuri directe.

Înfrângerea Serenei Williams a completat o zi a surprizelor la Madrid, după ce Maria Şarapova a pierdut semifinala cu Svetlana Kuzneţova, rezultat ce o menţine pe Simona Halep pe locul 2 WTA pentru cel puţin încă o săptămână.

Astfe, finala de sâmbătă de la Madrid se va juca între Petra Kvitova (Cehia, locul 4 WTA) şi Svetlana Kuzneţova (Rusia, locul 29 WTA). 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite