Dulgheru, ghinion după ghinion: a avut o călătorie de coşmar de la Madrid la Roma. A făcut 11 ore pe drum
0Bucureşteanca de 25 de ani a suferit o eliminare rapidă în Spania, într-un meci pe care, la un moment dat îl controla. Apoi, când a început să parcurgă drumul până la Roma, acolo unde va participa la o altă competiţie, s-a chinuit din nou.
Alexandra Dulgheru (69 WTA) a jucat un singur meci la Madrid, în turul I. A câştigat primul set cu Ana Ivanovici (7 WTA), scor 6-2, l-a pierdut pe al doilea la tie-break, 6-7, după care, în decisiv, a suferit o accidentare şi a fost nevoită să abandoneze, atunci când sârboaica avea 4-0.
Jucătoarea din România a mai rămas câteva zile în Capitala Spaniei, la fel cum a procedat şi Simona Halep după eliminarea ei din turul I, şi s-a pregătit acolo. Abia joi a pornit spre Roma, acolo unde va participa în turneul care se va desfăşura, între 11 şi 17 mai.
Din păcate pentru Dulgheru, drumul Madrid - Roma a fost unul cu multe peripeţii. Din cauza unui incendiu la aeroportul Fiumicino din Roma, avionul n-a mai aterizat acolo, ci la Milano. De acolo, românca s-a suit într-un tren şi abia după patru ore, în jurul orei 22.00, a ajuns la destinaţie. Per total, călătoria a durat 11 ore. La Roma, Alexandra Dulgheru îşi va începe traseul în calificări, în încercarea de a ajunge pe tabolul principal.