Dinamo visează la Europa: ce spune Viorel Duru, omul în mâinile căruia stă viza roş-albilor pentru UEFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Duru
Viorel Duru

Dinamo întâlneşte Steaua, astăzi (ora 20.30, Digi Sport, Dolce Sport, Pro TV) şi duminică (ora 20.30, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV), în două partide care o pot propulsa spre câştigarea cupei şi a campionatului.

Fotbalul românesc se confruntă cu o situaţie tragicomică: în semifinalele Cupei României, două din cele patru echipe rămase în competiţie, CFR Cluj şi Dinamo, n-au dreptul de a juca în Europa.

Iar pentru „câini“ situaţia e şi mai tristă, având în vedere că trupa din „Ştefan cel Mare“ poate realiza chiar eventul în acest sezon, fiind şi în play-off-ul Ligii I. Presaţi de probleme financiare, roş-albii au intrat în insolvenţă la 12 iunie 2014 şi au ieşit din ea la 24 septembrie 2015. Ceea ce înseamnă că, potrivit regulamentelor UEFA, echipa va redobândi dreptul de a participa în cupele europene abia din stagiunea 2017-2018.

„Regulamentul spune foarte clar: la 1 iunie anul în curs (n.r. - 2015) trebuie să nu fi în insolvenţă, astfel încât să poţi participa la 1 iunie anul următor în Europa“, a explicat consilierul preşedintelui FRF, Andrei Vochin, anul trecut, în momentul în care „câinii“ au ieşit din insolvenţă. Ieri însă, fostul secretar general FRF, Gheorghe Chivorchian, a reaprins speranţele roş-albilor de a evolua în Liga Campionilor sau în Liga Europa, chiar din vară.

„Dinamo trebuie să probeze că la 31 martie 2015 n-are datorii aferente lui 31 decembrie 2014. Din datele pe care le am şi cred că nu sunt eronate, Dinamo a probat că nu sunt datorii, asta pentru licenţa de cupe europene. Ori dacă Dinamo probează că şi-a plătit aceste datorii, problema că instanţa i-a aprobat ieşirea din insolvenţă mai târziu decât această dată (n.r. – 1 iunie 2015) nu mai e problema clubului Dinamo. Tu, Dinamo, nu poţi să de duci să spui să te programeze mâine, că ai licenţa. Instanţa te programează când are date libere. Reprezentanţii lui Dinamo au avut o întâlnire la UEFA pe această speţă şi reprezentanţii de la UEFA le-au spus că nu e problema lor, ci problema FRF. Şi cred că atunci când se va ajunge la comisia de fond, Comisia de Licenţiere, dacă Dinamo va veni să demonstreze că n-are aceste datorii, atunci lui Dinamo ar trebui să i se acorde licenţă“, a declarat Gheorghe Chivorchian la Digi Sport Matinal.

Duru: „Chivorchian a greşit“

Contactat de „Adevărul“, managerul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a avut un alt punct de vedere decât cel exprimat de Gheorghe Chivorchian.

„Nu vreau să mă pronunţ până nu voi vedea documentele pe care le va depune Dinamo până la 31 martie. Din ce îmi ciţiţi însă, domnul Chivorchian a greşit din start. Dinamo trebuie să probeze până la 31 martie 2016 că n-are datorii aferente până la 31 decembrie 2015. Acordarea licenţei nu ţine însă doar de acest aspect al datoriilor. Mai e şi situaţia în care clubul Dinamo a solicitat, în instanţă, intrarea în insolvenţă. Iar la data de 1 iunie 2015 clubul încă nu ieşise din insolvenţă, aşa cum impune UEFA“, a precizat Viorel Duru.

Speră într-o derogare

Concluzia? Şansele ca roş-albii să primească dreptul de a evolua în Europa, încă din vară, sunt infime. Oficialii clubului speră să primească o derogare, însă Andrei Vochin a lămurit şi această posibilitate, încă din momentul în care clubul a ieşit din insolvenţă. „Dacă ei vor face un demers, Federaţia Română îi va sprijini cu un demers către UEFA. De regulă, UEFA nu face nicio derogare de la regulile acestea“, a spus consilierul lui Răzvan Burleanu.

 
Lupescu aruncă totul pe Duru

Directorul Comisiei Tehnice UEFA, Ionuţ Lupescu, a comentat la Dolce Sport şansele ca Dinamo să evolueze, încă din vară, în cupele europene. „E important că Dinamo a fost de bună credinţă, a obţinut în instanţă decizia de a ieşi din insolvenţă. De asemenea, s-au plătit datoriile. Documentele duse la UEFA de domnul Negoiţă arată că ei şi-au făcut treaba. Comisiile interne ar trebui acum să le dea dreptul să joace în cupele europene. UEFA nu poate decide în această privinţă“, a spus Lupescu.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite