CTP analizează anul Simonei Halep: „Nu a convins că e cea mai bună din lume!“ Unde crede el că jucătoarea noastră păcătuieşte în continuare pe teren
0
Cristian Tudor Popescu a analizat parcursul Simonei Halep din acest an şi a tras câteva concluzii în ceea ce o priveşte pe jucătoarea care a încheiat anul pe primul loc în lume.
Sub titlul "En avant, Simona!", Cristian Tudor Popescu scrie pe republica.ro ce i-a plăcut şi ce nu la Simona Halep în 2017.
„Simona Halep este pe prima poziţie WTA, dar, aşa cum spuneam, nu a convins că e „Cea mai bună jucătoare din lume”. Jocul ei are părţi strălucitoare, dar şi părţi confuze, unele chiar întunecate.
Marele câştig al acestui an mi se pare consolidarea relaţiei cu Darren Cahill. Faptul că şi-a dat seama cât de important este omul acesta şi s-a hotărât să lucreze asupra atitudinilor ei necontrolate pentru a-l păstra. Mă bucur să aud că nu-i trece prin gând să-şi schimbe antrenorul.
Pe cale de consecinţă, a reuşit să-şi stăpânească mult mai bine nervii pe teren, cu toate că, spre sfârşitul sezonului, au mai reapărut niscai autoinsulte şi dat cu racheta de pământ. Nu l-a mai repezit pe Darren, dar a mai avut momente de privire în gol şi opacitate totală la ce-i spunea el.
A dat dovadă de o soliditate psihică excepţională, ca în faţa Johannei Konta la Cincinnati sau în semifinala de la RG cu Svitolina, remontată de la 3-6, 1-5, dar a şi clacat, în faţa aceleiaşi Svitolina, la Toronto, sau a Garbinei Muguruza în finala de la Cincinnati.
A ajuns într-o finală de GS, dar i-a permis tinerei Ostapenko să-i fure Cupa Suzanne Lenglen.
Una peste alta, Simona a urcat în 2017 la un nivel superior în mentalul de campioană.
Tehnic, a făcut mari progrese la serviciu. Primul a devenit mai puternic, mai precis şi mai variat ca plasament, al doilea a fost mai adânc şi mai cu efect, împiedicând returul decisiv al adversarelor. Să nu uităm că Darren a luat-o de la acel serviciu cu ambele mâini sus, primul trimis de multe ori la noroc, al doilea, timorat şi moale...
Principala sursă de puncte pentru Simona a rămas provocarea greşelii adversarei prin constanţă şi rezistenţă în schimburile de pe fundul terenului, dar am constatat şi o creştere a numărului de lovituri câştigătoare, în dueluri „parte-n parte”, dovadă a unui plus de agresivitate. Reverul lung de linie a rămas arma de atac favorită, dar şi forehandul s-a asprit şi s-a ascuţit în unghiuri.
De unde au pornit înfrângerile urâte din acest an? – căci au fost şi înfrângeri frumoase, ca aceea în faţa Laurei Siegemund la Stuttgart sau Johannei Konta la Wimbledon. Dacă revedem analizele meciurilor pierdute (le-am făcut pe toate la vremea respectivă), cu Konta la Miami, Ostapenko la Paris, Svitolina la Toronto, Muguruza la Cincinnati, Kasatkina la Wuhan, Wozniacki la Singapore, elementul rău comun stă într-o expresie nu din tenis, ci din rugby: „En avant!” („Înainte!”, în lb franceză). Acolo, mingea trebuie să plece în pasă, din mână, totdeauna în spate, spre fundul terenului propriu. Pasa înainte este amendată de către arbitru cu pierderea posesiei balonului oval.
Cea mai dăunătoare secvenţă pentru ea arată aşa: reuşeşte o lovitură lungă şi tare, în apropierea liniei laterale. E clar că adversara nu mai poate să scoată de acolo decât greu, cu un slais defensiv, mingea plutind mult în aer, sau un lob. Trebuie, deci, să plece în faţă imediat ce vede că lovitura va prinde terenul, ca să poată închide scurt punctul din aer, dacă nu cu volé sau smash, măcar cu drive-volé-ul care îi este familiar.
Citeşte AICI integral editorialul lui Cristian Tudor Popescu
Se încarcă comentariile...
