Cristoph Daum: „Nu cerşesc un loc de muncă“
0
România va întâlni vineri seară Armenia (ora 21.45, TVR 1), al şaptelea meci din campania de calificare pentru Cupa Mondială.
Cu şase puncte din şase meciuri şi şanse minuscule de calificare, tot mai mulţi oameni de fotbal cer plecarea selecţionerului Cristoph Daum. Iată principalele declaraţii ale acestuia de la conferinţa de presă.
„Armenia e o echipă nouă, are o altă circulaţie a balonului. E o echipă total diferită faţă de cea de la Erevan. Jucătorii noştri sunt bine informaţi despre adversarii noştri. Trebuie să arătăm o faţă bună
Ca antrenor am trecut prin tot felul de situaţii în cei 30 de ani. Din fiecare eşec am devenit mai puternic. Rezultatele nu vin întotdeuana, chiar dacă iau cele mai bune decizii. În cazul de faţă sunt optimist că vom face un meci bun şi vom avea un rezultat bun. Sunt sigur că dacă jucătorii îşi vor depăşi limitele ca la meciul cu Chile consecinţele vor fi pozitive.
Spuneţi că în acest moment calificarea e o iluzie. Trăim viaţa ca o iluzie. Trebuie să transformăm iluziile în realitate. Jucătorii mei reacţionează foarte bine la antrenamente şi le mulţumesc. Pot să vă asigur că atâta vreme cât depinde de mine eu voi da totul pentru această echipă, mă identific cu oamenii de aici şi cu România.
După un an pot să vă spun că am o cunoaştere mult mai clară a fotbalului din România, ştiu ce se întâmplă în viaţa cluburilor din România. Acum sunt mult mai pregătit decât am fost când am devenit selecţionerul României. În momentul de faţă fundamental e meciul împotriva Armeniei. După această dublă (n.r. cu Armenia şi Muntenegru) putem discuta orice. Dacă rămân, dacă plec. Vă pot asigura că nu cerşesc un loc de muncă".
