Cozmin Guşă se înscrie în cursa pentru preşedinţia Federaţiei Române de Judo. Cum explică decizia şi ce îşi propune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 20 februarie, la sediul COSR, au loc alegeri pentru poziţia de preşedinte al FR de Judo, iar primul care şi-a anunţat candidatura este consultantul politic Cozmin Guşă. Acesta îşi doreşte să unifice taberele dezbinate care sunt în acest moment în judoul românesc

Cozmin Guşă, care este un apropiat al lui Marius Vizer, preşedinte al forului mondial de judo,  a explicat  într-un interviu acordat ProSport de ce a luat decizia de a candida la preşedinţia Federaţiei Române de Judo.  

„Judo mă pasionează, mă aflu de 15 ani în interiorul fenomenului. În al doilea rând e nevoie în acest moment sa ma implic, în contextul problemelor de la FRJ, sunt capabil să unific taberele, sa măresc performanţa cu atragerea de fonduri necesare. În al treilea rând, am şi o datorie morală pentru că judo-ul mi-a dat satisfacţii şi mi-a transmis o emoţie pe care numai un tată o poate simţi. De ce spun asta? Pentru că fiul meu, Andrei, în vârstă de 19 ani, e campion la judo, iar fiica mea, Daria, în vârstă de 13 ani, a cochetat cu judoul timp de patru ani“, a afirmat consultantul politic şi coproprietarul Realitatea TV.

Guşă a explicat şi cum va încerca să atragă fonduri înspre acest sport: „Din cele trei laturi ale activităţii unei federaţii, Latura sportivă, management - organizare şi marketing, două dintre aceste laturi le acopăr cu prisosinţă, urmând ca în a treia componentă să mă bazez pe toţi colaboratorii din judo-ul românesc pe care-i cunosc foarte bine. Partea de marketing poate fi eficientizată rapid, chiar luând exemplul  Federaţiei Internaţionale de Judo, condusă de Marius Vizer, un for care în topul mondial se află sigur în Top 3 al organizării şi finanţării, când ne referim la sporturile olimpice, ceea ce-i conferă si acest prestigiu lui Marius Vizer pe plan internaţional“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite