Cotidianul As, comparaţie inedită despre lupta pentru Gheata de aur: „Mbappe suferă de sindromul Cămătaru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
camataru

Cotidianul spaniol As compară situaţia de acum a atacantului Kylian Mbappe cu cea a golgeterului român Rodion Cămătaru din perioada comunistă

Kylian Mbappe se luptă de la distanţă cu argentinanul Lionel Messi pentru trofeul Gheata de Aur din acest sezon, iar cotidianul spaniol As a făcut o paralelă între fotbalistul lui PSG şi Rodion Cămătarul, românul ajuns celebru pentru faptul că a dat peste cap regulamentul de acordare a trofeului pentru cel mai prolific atacant al Europei .

Sub titlul "Mbappe suferă de sindromul Cămătaru", spaniolii fac o radiografie a finalului sezonului 1986-1987 din România, la sfârşitul căruia Cămătaru a câştigat Gheata de Aur, cu 44 de goluri marcate, dintre care 20 în ultimele 6 meciuri.

"Dictatorul Nicolae Ceauşescu a vrut să-i facă pe plac soţiei sale, Elena, care era suporter înfocat al lui Dinamo, iar Securitatea a anunţat fiecare club că trebuia să-i îl lase pe Cămătaru să dea goluri. Locul 2 în acel an cu 39 de goluri, Anton Polster de la Austria Viena a refuzat să îşi ridice Gheata de Argint, din cauza aranjamentului evident. În 2008, France Football a decis să îndrepte această nedreptate şi să-i acorde lui Polster premiul. Cu toate acestea, Cămătaru a rămas şi el cu premiul său, deşi a declarat că şi el a asimţiti că ceva nu a fost  în regulă: 'În acele meciuri, adversarii nici măcar nu se apropiau de mine'", a scris publicaţia spaniolă

Messi are 36 de goluri în campionatul spaniol, în timp ce Mbappe are 32 în prima ligă franceză şi mai are de jucat un meci fără nicio miză, în deplasare, la Reims, echipă aflată pe locul 8. "E un obiectiv pentru el, dar nu e prea realist", a declarat antrenorul său francezului, Tomas Tuchel.

Mecanismul de punctare pentru acordarea trofeului

În prezent, Gheata de aur se acordă după un sistem de puncte care permite fotbaliştilor din ligile mai puternice să câştige chiar dacă marchează mai puţine goluri decât un fotbalist dintr-un campionat mai slab. Ponderile sunt determinate după clasamentul coeficienţilor realizat de UEFA pe baza rezultatele cluburilor din fiecare ligă în competiţia europeană în ultimele cinci sezoane. Golurile marcate în primele cinci cele mai bune ligi sunt multiplicate cu doi, iar golurile marcate în campionatele clasate între poziţia 6 şi 21 sunt multiplicate cu 1,5.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite