Convocat în premieră la naţională, Andrei Ivan e bijuteria Craiovei. Juventus s-a interesat de el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul fotbalist chemat în premieră la naţionala mare, pentru amicalul cu Italia, este Andrei Ivan, de la CSU Craiova.

Ivan, care va împlini 19 ani în ianuarie este internaţional de junior şi tineret şi s-a remarcat sub tricoul oltenilor, acolo unde a ajuns de la Sporting Piteşti. Craiova a plătit pentru el 75.000 de euro şi a refuzat să-l vândă Stelei, anul trecut. Crescut şi format la Moreni, Andrei Ivan este socotit unul dintre cei mai promiţători tineri români şi de aceea în jurul lui roiesc impresarii. Reading şi Norwich au vrut să-l cumpere, iar Juventus s-a interesat de el, dar preţul solicitat, un milion de euro, a blocat discuţiile. 

Craiovenii sunt însă convinşi că-l vor vinde pe Ivan pe bani frumoşi în viitorul apropiat. Fotbalistul, care poate juca şi în bandă şi în centru, ba chiar şi vârf împins, nu mai intră pe teren fără casca de protecţie. El a primit o lovitură în cap, în luna iunie a acestui an, la un meci jucat sub tricoul echipei secunde a CSU Craiova, care s-a duelat cu Pandurii Cernuţi, pentru un loc în liga a treia. Ivan s-a lovit în timpul unui duel aerian şi a suferit o comoţie, ajungând direct la spital. Din fericire, n-a fost ceva foarte grav şi după o pauză de zece zile şi-a reluat pregătirea.

Lotul României pentru meciul cu Italia

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland), Silviu Lung jr (Astra Giurgiu)

Fundaşi: Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheş (Napoli), Dragoş Grigore (Al-Sailiya), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Cristian Săpunaru (Pandurii), Steliano Filip (Dinamo)

Mijlocaşi: Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Andrei Prepeliţă (Ludogoreţ), Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Lucian Sânmărtean (Al-Ittihad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Maxim (Stuttgart), Adrian Popa (FC Steaua), Vlad Achim (Viitorul)

Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Florin Andone (Cordoba), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Ioan Hora (Pandurii), Andrei Ivan (CS U Craiova)

Antrenor: Anghel Iordănescu
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite