Ce spune Simona Halep după eliminarea surprinzătoare a mai multor rivale de la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep va evolua azi în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, unde este cotată ca principală favorită la câştigarea trofeului.

În turul al treilea, Halep va evolua cu Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 48 WTA, care a învins-o, tot joi, cu scorul de 6-3, 6-3, în 64 de minute de joc, pe Lara Arruabarrena din Spania, locul 88 WTA. 

Simona Halep spune că nu reprezintă o garanţie a câştigării de către ea a turneului de la Wimbledon faptul că numeroase favorite au părăsit deja competiţia după primele două tururi. "Nu mă ajută cu nimic asta (n.r. - că au fost eliminate multe favorite). Nu înseamnă că o să câştig eu pentru că au pierdut ele. Fiecare meci este foarte dificil aici. Încerc doar să fiu concentrată pe ceea ce am de jucat nu împotriva cui joc şi nici le ceea ce se întâmplă pe tablou. Următorul tur este foarte important şi sunt sigură că va fi din nou greu. Am de jucat împotriva unei jucătoare dificile şi foarte talentate. Abia aştept să joc împotriva ei şi să încerc să dau ceea ce am mai bun pentru a câştiga", a declarat ea.

"Pe iarbă nimeni nu e favorit din punctul meu de vedere. Jucătoarele cu serviciu puternic au o şansă în plus, dar dacă reuşeşti să returnezi, după aceea este egal. Nu pot să numesc cea mai mare surpriză. Faptul că au pierdut favoritele este o surpriză pentru turneu, dar pe suprafaţa asta niciodată nu se ştie, aşa că orice se poate întâmpla", a mai spus Halep. 

În primele două tururi de la Wimbledon au fost eliminate Caroline Wozniacki (2 WTA),i Garbine Muguruza (3 WTA), Sloane Stephens (4 WTA), Elina Svitolina (5 WTA), Caroline Garcia (6 WTA), Petra Kvitova (7 WTA) dar şi Madison Keys, Venus Williams, Johana Konta sau Maria Şarapova. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite