Ce bună ne-ar fi fost în 1996! Tehnologia video pe linia porţii va fi utilizată la Campionatul European din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnologia video pe linia porţii va fi utilizată la Campionatul European din Franţa, urmând să fie instaurată şi în sezonul viitor al Ligii Campionilor, începând cu faza play-off-ului, a anunţat UEFA.

Tehnologia video pe linia porţii a fost utilizată la Cupa Mondială din 2014, fiind pusă în practică şi în alte patru mari campionate europene (Germania, Anglia, Franţa, Italia).

Sistemul va fi folosit alături de arbitrii adiţionali, care vor continua să monitorizeze activitatea din suparafaţa de pedeapsă, a anunţat UEFA, după Comitetul Executiv de la Nyon.

Campionatul European, la care participă şi naţionala României, va avea loc în perioada 10 iunie-10 iulie.

La Campionatul European din 1996, România a înscris un gol perfect valabil, în meciul cu Bulgaria, nevalidat însă de arbitri. Şutul lui Dorinel Munteanu a lovit transversala, a căzut după linia porţii şi a revenit în suprafaţa de joc, arbitrii lăsând jocul să continue în loc să acorde gol. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite