Ce liniştită sunt, nu-mi pasă de Piţurcă!

„Să-l dea afară, domne, afară din ţară, că ne-a distrus! Să dispară ca Elodia“, vorbeau doi bărbaţi azi-dimineaţă în staţia de autobuz de pe strada Chişinău. M-am apropiat, ca de obicei, pentru că-s curioasă mereu să aflu ce e în mintea altor oameni. Despre cine o fi vorba? Ponta? Băsescu? RMGC? Aţi ghicit, era vorba despre domnul Piţurcă.

Pe lângă cei doi se învârtea un copil cu un ditamai ghiozdan în spate. Micuţul îl tot trăgea pe taică-su de mână şi îngâna: „Pi-pi-ţur-că fa-ţă de cur-că!“. Bărbaţii îşi continuau discuţia, nervoşi, iar autobuzul 101 întârzia. „Băi, frăţioare, ăsta în doi ani jumate n-a reuşit nici pe dracu, parcă nici nu-l interesează, să moară Gicu, pe viaţa mea îţi spun că m-am enervat maxim la meci“. „Ce vorbeşti, bă, băiatule, ăsta dacă îl chemai la un barbut poate mai făcea ceva, dar aşa nici el nu ştie pe ce lume e, să dea dracu dacă pricepe ceva“. Copilul, între timp, mai plictisit ca niciodată, nu putea sta locului şi tot zicea: „Pi-pi-ţur-că fa-ţă de cur-că!“. „Stai, mă, Darius liniştit! Deci să moară mă-sa lu ăla care s-o mai uita la un meci al naţionalei, am dat şi bani pe bilet, că înainte îmi făceam rost de acolo, ştii tu, şi acum m-a mâncat să fiu eu acolo pe teren!“. „Frăţioare, mă-nţelegi, eu i-am zis lu a mea, cât stau eu şi mă uit eu la televizor acum, tu să stai în camera ailaltă şi dacă mă auzi că urlu şi fac ca animalele să nu dea Cibilan să intri că te omor şi pe tine, şi pe toţi vecinii. Frăţică, mă-nţelegi, am zis că scap plasma pe geam, bine că nu terminasem de plătit rata!“.

Cei doi bărbaţi fără faţă au continuat să înjure, să blesteme şi să vocifereze în staţia de autobuz, copilul a continuat să strige „Pi-pi-ţur-că fa-ţă de cur-că!“, în timp ce eu mi-am pus căştile şi am intrat în lumea doi, în care nu există nici Piţurcă, nici Băsescu, nici Ponta, nici RMGC, în care nu există nici obligaţii, nici griji, nici bani, dar nici şedinţe, în lumea în care nimeni nu înjură pe nimeni pe stradă la ora 7 dimineaţa, în lumea aia care ne ajută ca să nu înnebunim.

Am trăit vreo câţiva ani o viaţă cu mult fotbal, cu un dulap plin cu fulare ale echipelor, cu sertare de care erau agăţate fanioane, cu un televizor vai de el, care stătea deschis mereu pe talk-show-uri de sport, am adormit în timp ce la televizor curgeau meciuri de fotbal, am fost pe stadioane, am strigat, mi-a bătut inima anormal, am cunoscut ultraşi, am făcut valuri, am citit despre echipe istorice şi, prin anul al doilea de facultate, cred că am avut lipit în cameră şi un poster cu echipa mea favorită. Ştiu, sunt o fată, ce aş putea cunoaşte eu despre fotbal? Sunt 11 jucători în fiecare echipă, ei „dau tot ce pot“ pe teren, apoi mingea ar fi rotundă şi să nu uităm de  vântul care uneori „e al doişpelea jucător“. Şi da, ştiu ce e ăla ofsaid. Nu e destul, însă.

Eu, domnule Piţurcă, sunt tare liniştită în privinţa dumneavoastră. Fie că plecaţi, fie că rămâneţi. Însă restul oamenilor sunt destul de supăraţi. Vă vorbesc de rău în staţiile de autobuz, în metrouri şi chiar şi la locul de muncă. Domnule Piţurcă, oamenii vă înjură şi la coadă la covrigi. Eu înţeleg că sunteţi prea supărat pentru a vă gândi la demisie, dar, domnule Piţurcă, oamenii reali din ţara asta sunt prea supăraţi ca să se mai gândească la orice altceva.