Brazilianul Ronaldo: „Lupta finală în Champions League se va da între Real şi Barcelona, iar câştigătoare va fi Real“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi vs. Cristiano Ronaldo FOTO backpagefootball.com
Lionel Messi vs. Cristiano Ronaldo FOTO backpagefootball.com

Brazilianul Ronaldo preconizează ca ultimul act din Champions League să fie disputat de Real Madrid şi FC Barcelona, fostul fotbalist mizând pe victoria echipei lui José Mourinho.

„Mă aştept la o finală între Real Madrid şi Barcelona şi cred că Real va câştiga“, a declarat brazilianul în legătură cu cea mai importantă competiţie de fotbal intercluburi. În privinţa rivalităţii dintre Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, votul fostului jucător este primit de argentinian: 

„În opinia mea, Messi este puţin mai bun decât Cristiano. Aş fi puţin frustrat să fiu la fel de talentat precum Cristiano şi să am în generaţie un jucător precum Messi, care a câştigat Balonul de Aur patru ani la rând. În vremea mea era mai multă luptă şi mai competitiv. Eu îi aveam pe Zidane, Rivaldo, Ronaldinho şi Figo“. 

Evoluţia spectaculoasă pe care a avut-o Bayern München în Bundesliga, Cupa Germaniei şi Champions League nu l-a lăsat indiferent pe Ronaldo: „Bayern a demonstrat în acest sezon că este o echipă spectaculoasă. Nemţii sunt uniţi, alcătuind una dintre cele mai bune echipe din lume, alături de Real Madrid şi Barcelona“. Câştigător a două Baloane de Aur, Ronaldo este ambasadorul Campionatului Mondial 2014 care se va disputa în Brazilia. Cele două titluri mondiale cucerite alături de reprezentativa sud-americană de fotbal (1994 şi 2002) şi faptul că este jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise la turneele finale de campionat mondial (15 în 11 meciuri) au contribuit decisiv la selectarea acestuia în Comitetul de Organizare a Cupei Mondiale din 2014.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite