„Bombă“ în Copa America: Argentina a condus Paraguay cu 2-0 la pauză, dar Messi a părăsit terenul cu capul plecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi. FOTO: Reuters
Lionel Messi. FOTO: Reuters

Vedeta celor de la Barcelona are un „aspirator de trofee“ la echipa de club, însă nu reuşeşte să câştige niciun turneu major cu prima reprezentativă. Iar trendul pare că va continua şi în acest sezon.

Lionel Messi tocmai a încheiat o stagiune în care a reuşit să câştige titlul, Cupa Spaniei şi Liga Campionilor cu Barcelona.

După o astfel de performanţă, fotbalistul de 27 de ani şi-a îndreptat atenţia spre Copa America, sperând să dea prima mare lovitură cu echipa naţională. Din păcate pentru Messi, Argentina a debutat cu o remiză cât o înfrângere în turneul găzduit de Chile.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, „pumele“ au condus cu 2-0 la pauză în meciul cu Paraguay, după ce Aguero a deschis scorul (26), iar Messi l-a majorat din penalty (36).

Valdez a redus din diferenţă (60) şi, chiar dacă selecţionerul Argentinei, Gerardo Martino, a introdus doi atacanţi pe teren pe final, Tevez şi Higuain, golul a picat în poarta echipei sale.

Vârful celor de la Spartak Moscova, Lucas Barrios, a egalat cu un şut fabulos, în minutul 90, la 11 minute după intrarea sa pe teren. Tevez a irosit o şansă uriaşă, în minutul 90+2, ratând dintr-o poziţie ideală, iar Argentina - Paraguay s-a terminat 2-2.

În celălalt meci al grupei B, Uruguay a învins Jamaica, scor 1-0 (Rodriguez 52).

Copa America va contina, duminică şi luni, două meciuri fiind programate în grupa C:

Columbia - Venezuela (22.00, Digi Sport)
Brazilia - Peru (00.30, Digi Sport)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite