Begu, despre revenirea excepţională cu Muchova: „Am schimbat un pic tactica“. Ce spune despre adversara din turul 3
0Irina Begu a vorbit, în exclusivitate pentru Digisport, despre modul în care a reuşit să treacă peste debutul ratat de meci contra cehoaicei Karolina Muchova.
În turul secund la Roland Garros, românca a pierdut cu 1-6 primul set, însă s-a impus în următoarele cu 6-3, 6-4.
"Am avut un prim set foarte slab, am fost foarte lentă, dar mă bucur că am reuşit să revin ulterior, am rămas pozitivă, am schimbat un pic tactica, am devenit mai agresivă, am luptat pentru fiecare punct şi în cele din urmă mi-a ieşit. Muchova e o adversară foarte bună, cu un viitor important în circuit, mă bucur că am câştigat", a declarat românca, în exclusivitate Digi Sport.
Begu a analizat şi partida din turul următor, sâmbătă, contra uneia dintre noile senzaţii ale circuitului WTA, Amanda Anisimova. "O ştiu pe Anisimova, n-am jucat contra ei, dar am urmărit nişte meciuri. Voi încerca să fac o tactică bună alături de antrenorul meu. Ştiu că ea joacă foarte plat, serveşte bine, aşa că o să încerc să lungesc punctele şi să variez foarte bine", a mai spus Begu, aflată înaintea turneului pe locul 116 WTA.
Partida din turul 3 de la Roland Garros, dintre Irina Begu şi Amanda Anisimova, va fi primul duel direct dintre cele două.