BASCHET Steaua, a noua victorie la rând. Titus Nicoară, omul meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua CSM EximBank a bifat cel de-al nouălea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet, din tot atâtea meciuri disputate, după  86-78 pe terenul celor de la BC Mureş.

Steliştii şi-au luat revanşa după ce mureşenii le-au administrat, în Cupa României, singura înfrângere din acest sezon competiţional. Jucătorii antrenaţi de Niksa Bavcevici au gestionat perfect sfertul patru, revenind de la un deficit de zece puncte înregistrat în debutul ultimei părţi a jocului.

Titus Nicoară a marcat 12 dintre cele 23 de puncte ale sale în sfertul patru, dând semnalul revenirii cu cinci puncte consecutive, care au redus diferenţa de la 64-54 la 64-59. Goran Ikonici şi Pani Baraci au completat un parţial de 11-0 pentru Steaua, care prelua conducerea 64-65, cu şase minute rămase de joc.

Mureşenii nu au cedat însă, susţinuţi de un public extraordinar şi au încercat să revină din nou la conducerea jocului. S-a mers cap la cap până la 68-68, când Ikonici şi Nicoara au marcat consecutiv din spatele semicercului, iar Steaua nu a mai privit înapoi.
Roş-albaştrii au fost perfecţi de la linia de aruncări libere în ultimele două minute ale meciului, 10/10, făcând inutile eforturile gazdelor de a întoarce soarta partidei.

Nicoară a fost omul meciului, cu 23 de puncte, 8 recuperări şi procentaje fabuloase din acţiune, 57 la sută la două puncte şi, surprinzător, 60 la suta la trei puncte (3/5), cu sută la sută la aruncări libere. De altfel, steliştii au avut cel mai bun procentaj din acest sezon la libere, cu 88 la sută, patru jucători fiind fără greşeală. Ikonici a contribuit cu 18 puncte, 12 venind din spatele semicercului de la trei puncte, Baraci a adăugat 12, iar Terrell Everett şi Travis Watson au încheiat cu câte 10 puncte fiecare, ultimul totalizând şi 11 recuperări. Ceilalţi marcatori ai Stelei au fost Adi Tudor, 7 puncte, Mihai Paul, 4 puncte şi Ionuţ Drăguşin, 2 puncte. Pentru Steaua a evoluat şi juniorul Ionuţ Berceanu, iar din rotaţia de bază a lipsit Bill Amis. Roş-albaştrii vor disputa următorul meci pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaş, sâmbătă 13 decembrie.

BASCHET Jucătorii de la Steaua EximBank şi-au făcut fericit un fan

Virgil Stănescu, singurul român într-un Hall of Fame american

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite