Barcelona e în război cu Messi, dar a fost desfiinţată de un alt jucător: „Nu mai e o echipă de top“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă figurează, în continuare, în lotul catalanilor, mijlocaşul Arthuro Vidal (33 de ani) şi-a semnat, practic, sentinţa, atacând virulent conducerea clubului.

Lionel Messi, o legendă vie a clubului Barcelona, e apărat de colegii săi, într-un moment în care se află „la cuţite“ cu conducerea catalanilor, după o aventură de 17 ani.

Aflat şi el în dizgraţia formaţiei blaugrana, Arthuro Vidal a criticat ce se întâmplă la Barcelona. N-a detaliat de ce vrea să plece Messi, însă, practic, le-a reproşat celor din conducere motivul care l-a îndemnat pe Messi să „rupă“ relaţia cu catalani: decăderea echipei!

Potrivit site-ului metro.co.uk, Vidal a avut un discurs acid, în dialog cu canalul de Youtube al lui Daniel Habif. Mijlocaşul din Chile a fost necruţător cu şefii echipei, după un sezon în care Barcelona a ratat titlul, a fost umilită de Bayern în sferturile Ligii Campionilor (2-8), a părăsit Cupa Spaniei în sferturi şi Supercupa Spaniei în semifinale!

Ce a spus Arthuro Vidal?

*Barcelona a făcut nişte lucruri care nu sunt demne de o echipă de top. Un club despre care eu cred că e cel mai bun din lume nu poate sta în doar 13 jucători profesionişti şi, în rest, în nişte tineri. Nu pentru că aceşti tineri n-ar merita să fie aici, ci pentru că ei trebuie să aibă o concurenţă dură, cu cei mai buni fotbalişti ai lumii, şi numai aşa să-şi câştige dreptul de a juca.

*Barcelona trebuie să schimbe multe lucruri. Barcelona, în primul rând, trebuie să-şi schimbe strategia pentru că fotbalul a evoluat. ADN-ul jucătorului a rămas în urma. Celelalte echipe progrsează din toate punctele de vedere.

*Acum, fotbalul e un sport mai mult fizic. E mai mult despre forţă şi viteză şi, uneori, abilitatea tehnică poate rămâne în planul secund.

*Fiecare club are 23 de jucători care se luptă pentru un loc, care progresează în fiecare zi şi devin mai buni.

*Dar când tu nu mai progresezi, când ai impresia că poţi să câştigi mereu cu ce ai în ADN-ul tău, atunci comiţi o greşeală.

*Sunt foarte mulţi jucători buni aici. Îl avem pe Messi, care e numărul 1, un „extraterestru“, dar el are nevoie de ajutor. Are nevoie de jucători care să aducă un plus echipei pentru a obţine rezultate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite