Australian Open 2015: Deşi n-a mai bătut pe nimeni, Cârstea a trecut de trei milioane de euro câştigaţi din tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cârstea a înregistrat cel mai dezamăgitor declin din tenisul feminin românesc şi a ajuns acum pe poziţia 97 în clasamentul WTA.

Jucătoarea care acum 18 luni era pe locul 21 în lume punctează însă în continuare la capitolul financiar. Deşi a fost eliminată în turul I la Australian Open 2015, Sorana a reuşit să treacă de trei milioane de dolari strânşi din câştigurile de la turnee, informează Mediafax.

Sportiva din Târgovişte este a doua în clasamentul all-time al câştigurilor jucătoarelor de la noi, după Simona Halep, locul 3 WTA, care a câştigat peste 6,7 milioane de dolari.

Ce bani câştigă şi ce avantaje au Simona Halep şi Irina Begu pentru rezultatele de la Australian Open

Cîrstea a fost învinsă în primul tur la Australian Open, cu scorul de 7-5, 6-0, de Alexandra Panova (Rusia), poziţia 150 în ierarhia mondială. Ea va primi pentru prezenţa pe tabloul principal de simplu  aproape 28.000 de dolari.

Şi Monica Niculescu, locul 49 WTA, ar putea depăşi trei miloane de dolari, în cazul unui parcurs mai lung la Australian Open, la dublu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite