Astra Giurgiu, a treia semifinalistă din Cupa Ligii, după 3-1 cu Viitorul lui Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra Giurgiu a învins cu 3-1 pe Viitorul în cel de-al treilea sfert de finală din Cupa Ligii Adeplast şi s-a calificat în semifinalele competiţiei, acolo unde au mai ajuns Pandurii şi Dinamo.

După Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo, Astra este a treia echipă care s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Adeplast. Giurgiuvenii au învins cu 3-1 pe Viitorul şi au pătruns în "careul de aşi". Pentru Astra au marcat Alibec în minutul 1, la prima acţiune de atac a meciului, Cristescu a majorat diferenţa în minutul 9, iar Puţanu şi-a trimis mingea în proprie poartă în minutul 19, scorul devenind 3-0 pentru Astra. Florin Tănase a marcat din penalty pentru Viitorul şi a spălat onoarea oaspeţilor, care au părăsit competiţia.

Vineri, Pandurii Tg- Jiu a învins pe Oţelul Galaţi cu 2-0 (Nistor 9, Buleică 88), în vreme ce sâmbătă Dinamo a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de “U” Cluj cu 3-2 (scorul după 90 de de minute a fost 0-0). A patra semifinalistă se va decide dintre CSMS Iaşi şi Steaua.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite