ANALIZĂ De ce naţionala României este una dintre echipele care au marcat cel mai puţin în preliminariile Euro 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Keşeru
Claudiu Keşeru

Naţionala României a înscris doar 11 goluri în preliminarile Euro 2016, fiind catalogată drept una dintre echipele cu nivel scăzut de eficienţă.

Practic, dintre echipele calificate la turneul final al CE din Franţa, doar Albania a marcat mai puţin (7 goluri), în vreme ce Ţara Galilor a punctat tot de 11 ori. Mergând mai departe, România n-a avut niciun fotbalist care să marcheze mai mult de două goluri în cele zece partide de calificare, o bornă negativă care ne situează tot în subsolul ierarhiei echipelor calificate la Euro 2016. Stancu, Papp şi Budescu au reuşit câte o dublă, iar Rusescu, Maxim, Hoban, Keşeru şi Marica au înscris câte o dată.
O explicaţie plauzibilă a secetei de goluri este dată  şi de evoluţiile stranierilor noştri la echipele de club. Această ne arată că nu avem marcatori, cu doar două excepţii, românii punctând foarte rar şi acolo unde sunt legitimaţi. Doar Claudiu Keşeru şi Florin Andone ţin cât decât steagul sus, dar competiţiile în care joacă, prima ligă bulgară, respectiv liga secundă spaniolă, nu au un nivel fotbalistic care să te dea pe spate.

Marica, de cinci ani în mediocritate
Şi mai îngrijorător este faptul că există jucători de naţională care şi-au pierdut cadenţa şi se zbat în mediocritate de mai mult timp. Primul dintre ei este Ciprian Marica, teoretic unul dintre căpitanii naţionalei, practic un fotbalist care a jucat un singur meci în preliminariile trecute. Marica nu are echipă şi deja face cinci ani de la ultimul sezon în care a reuşit mai mult zece goluri. Pe urmele lui Marica păşeşte apăsat Raul Rusescu, ajuns la al treilea sezon în străinătate.  Fostul golgheter al României e la Ankaraspor, unde n-a dat niciun gol şi e rezervă de lux. Alt caz care se înscrie în aceeaşi parametri este cel al tânărului Sergiu Buş. Fotbalistul de 23 de ani s-a transferat la începutul anului în Anglia, la Sheffield Wednesday (liga secundă), după ce ajunsese golgheter în Bulgaria. Ei bine, într-un an de zile a dat un singur gol, iar în sezonul actual a îmbrăţişat şi el banca de rezerve, confirmând declinul prin care trece. Dezastruos este şi parcursul lui Eric Bicfalvi, golgheterul sezonului trecut din Ucraina. Fostul stelist, autor a 17 goluri, în competiţia amintită, a plecat în China, la Lianoning Whowin, echipă pentru care n-a marcat niciun gol. Evident, Bicfalvi a pierdut şi contactul cu naţionala, unde abia reuşise să răzbată.

Golurile stranierilor noştri

Claudiu Keşeru (Ludogorets) – 7 goluri
Florin Andone (Cordoba) – 6 goluri
Adrian Mutu ( Pune City) – 2 goluri
Ovidiu Herea (Xanthi) – 2 goluri
Gabriel Torje (Ankaraspor) – 2 goluri
Cosmin Moţi (Ludogorets) – 2 goluri

Cristian Tănase (Tianjin Teda) - 2 goluri
Bogdan Stancu (Genclerbirligi) – 1 gol
Lucian Sînmărtean (Al Ittihad) – 1 gol
Alexandru Maxim (Stuttgart) – 1 gol
Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheeva ) – 1 gol
 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite