ANALIZĂ Gareth Bale este singurul golgheter de la Euro care confirmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gareth Bale
Gareth Bale

Dintre golgheterii din preliminariile Campionatului European, doar internaţionalul galez îşi confirmă statutul la Euro 2016.

Una sunt preliminariile, alta este turneul final. O confirmă nu doar evoluţia echipelor care au fost sau încă mai sunt în Franţa, ci şi a fotbaliştilor care au jucat. Austria, spre exemplu, a făcut 28 de puncte în preliminarii, iar la turneul final a obţinut cu chiu cu vai două puncte. Cehia s-a calificat de pe primul loc dintr-o grupă cu Olanda, Islanda şi Turcia, dar a plecat acasă după faza grupelor, cu un singur punct în palmares.
Situaţii similare sunt şi în cazul jucătorilor. Dintre golgheterii care au fost în preliminarii doar Gareth Bale îşi respectă statutul la Euro. Galezul a punctat de şapte ori în calificări, iar la turneul final are 3 goluri şi o pasă de gol, el provocând autogolul Irlandei de Nord. Bale, care deţine şi recordul şuturilor la poartă de la acest turneu, şi-a depus serios candidatura pentru cel mai bun jucător al competiţiei.
Deziluzia Lewandowski
Restul „tunarilor” din campania de calificare fie încă dorm în ghete, fie sunt deja la plajă, după ce au părăsit compatiţia.Deziluzia cea mai mare este provocată de polonezul Robert Lewandowski. Golgheterul preliminariilor, cu 13 goluri marcate, el nu doar că n-a reuşit niciun gol în Franţa, dar nici măcar n-a tras vreun şut pe poartă. Zlatan Ibrahimovici punctase de 11 ori în calificări, aportul său fiind decisiv la obţinerea biletelor pentru Euro, dar la turneul final nu s-a întâlnit cu golul. A plecat acasă şi a spus adio naţionalei galben-albastre după 116 meciuri şi 62 de goluri, în 15 ani la prima reprezentativă.
Surprinzătoare este şi situaţia lui Thomas Muller. Autor a 9 goluri în campania care a dus Germania la Campionatul European, fotbalistul lui Bayern Munchen şomează la Euro. Acesta, la fel ca şi Lewandowski, mai are însă şansa de a sparge gheaţa în meciurile din sferturile de finală, poate chiar şi mai departe dacă echipele lor se vor califica.

Ucraina este singura echipă de la Euro 2016 care n-a marcat niciun gol

Golgheterii din preliminarii

Lewandowski (Polonia) 13 0
Ibrahimovici (Suedia) 11 0
Muller (Germania) 9 0
Dzyuba (Rusia)  8 0
Rooney (Anglia) 7 1
Janko (Austria) 7 0
Lafferty (Irlanda de Nord) 7 0
Bale (Ţara Galilor) 7 3
Goluri în calificări vs Goluri la Euro

Golgheterii de la Euro 2016
3 goluri
Bale (Ţara Galilor), Morata (Spania), Griezmann (Franţa)
2 goluri
Ronaldo (Portugalia), Blaszkykowski (Polonia), Payet (Franţa), Lukaku (Belgia), Gomez (Germania), Pelle (Italia), Nani (Portugalia), Brady (Irlanda), Stancu (România), Dszudszak (Ungaria), Perisici (Croaţia)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite