ANALIZĂ Christoph Daum n-are multe soluţii pentru naţionala României. Pe cine ar putea chema totuşi neamţul la prima reprezentativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christoph Daum discutând cu unul dintre colaboratorii săi
Christoph Daum discutând cu unul dintre colaboratorii săi

A doua acţiune a României cu neamţul selecţioner aduce în prim plan aceeaşi jucători, foarte puţine fiind schimbările făcute în lot.

România a păşit cu stângul în campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia 2018, remizând pe teren propriu, scor 1-1 cu Muntenegru, o formaţie considerată, valoric, sub cea a tricolorilor. A fost primul meci a lui Christoph Daum pe banca naţionalei, dar neamţul nu s-a putut bucura de victorie chiar dacă şansa ne-a surâs în minutul 95, când am beneficiat de o lovitură de la 11 metri, ratată de Stanciu. Per ansamblu însă, evoluţia echipei României a fost considerată slabă, cu toate că Daum a încercat câteva schimbări atât în lot cât şi în primul unsprezece.

După meciul cu Muntenegru, vine “dubla” cu Armenia (8 septembrie) şi Kazahstan (11 septembrie), care poate fi decisivă în ecuaţia calificării, deşi campania este abia la început. Daum a comunicat lotul lărgit pentru aceste meciuri iar selecţia făcută arată lipsa de soluţii a antrenorului. În mare, lotul este acelaşi cu cel de la meciul precedent. Doar cinci jucători n-au mai fost convocaţi: Bălgrădean (Chiajna), Vătăjelu (CSU Craiova), Achim (Steaua), Măţel (Dinamo Zagreb) şi Torje (Terek Groznîi). Primii doi erau oricum soluţii de avarie, în vreme ce ultimii plătesc pentru faptul că nu joacă la echipele de club. Pentru Torje e destul de supărătoare neconvocarea deoarece din 2010, de când a debutat la naţională, el n-a prea lipsit de la acţiuni, strângând 54 de selecţii şi 11 goluri pentru România. Sezonul acesta el a jucat însă foarte puţin la Terek, doar 107 minute în trei partide, şi de aceea nu a mai fost convocat. Au trecut doi ani de la ultima situaţie similară pe care a traversat-o Torje, el fiind ignorant de Victor Piţurcă, în 2014, la meciurile amicale cu Albania şi Algeria.

18 jucători au fost la Euro

În rest, jucătorii sunt cam aceiaşi, 18 dintre ei fiind şi în lotul naţionalei care a participat la Euro 2016. Daum a făcut o mutare surprinzătoare şi l-a rechemat la naţională şi pe Răzvan Raţ, veteranul şi recordmenul de selecţii al generaţiei, chiar dacă acesta se chinuie prin subsolul diviziei secunde spaniole. Cu menţiunea că vorbim de un lot lărgit, din care vor cădea probabil cinci jucători, e bizară şi prezenţa stelistului Gabriel Enache în cadrul acestuia, deoarece acesta tocmai a comis-o grav la meciul Stelei din Liga Europa şi a fost pedepsit de Reghecampf, care l-a lăsat acasă pentru meciul cu ACS Poli Timişoara. Cum Vlad Chiricheş este accidentat nu se mai pune problema legitimităţii convocării unui fotbalist care nu joacă de doi-trei ani decât sporadic la echipele pe la care a fost.
Faptul că Daum nu are soluţii o demonstrează şi readucerea lui Prepeliţă la naţională. Jucător experimentat, fostul stelist, a prins un transfer bun la Rostov în Rusia, unde joacă şi în Liga Campionilor. Prepeliţă n-a fost niciodată însă un jucător fundamental pentru echipa naţională, fiind abia a doua sau a treia soluţie pe postul de mijlocaş la închidere, dar probabil că în convocarea lui a cântărit şi absenţa lui Mihai Pintilii, care e accidentat şi lipseşte tot sezonul. La lot revine şi Denis Alibec, absent cu Muntenegru, dar aflat acum în revenire de formă.

Tineretul nu oferă soluţii

Analizând lotul lui Daum, prima senzaţie este că neamţul nu schimbă suficient de mulţi jucători pentru a aduce un suflu nou naţionalei. Practic, doar Benzar, Răzvan Marin şi Rotariu sunt nume complet noi. Bicfalvi, Maxim şi Latovlevici, reapăruţi în “era Daum”, nu sunt noutăţi ale acestuia, întrucât au mai fost la naţională. Revenind la schimbările aşteptate de la Christoph Daum, ele nu se produc şi pentru că din urmă nu vine nimic. Echipa de tineret, care în mod normal ar trebuie să fie rampa de lansare către prima reprezentativă, a mai bifat o necalificare.  La ultimul meci, cel cu Danemarca, primul unsprezece a arătat astfel: Cojocaru (Crotone) – Hodorogea (Viitorul), Ţâru (Viitorul), Miron (Botoşani), Olteanu (Dinamo) – Nedelcearu (Dinamo), O. Popescu (Steaua) – Păun (CFR Cluj), Ioniţă II (Astra), Bumba (Hapoel Tel Aviv) – Tudorie (Steaua). Câţi dintre ei sunt jucători esenţiali la echipele lor? Niciunul. Doar cei de la Viitorul, plus Nedelcearu, Păun şi Ioniţă joacă meci de meci la echipele lor, dar fără a se remarca în mod deosebit. Aşadar, tineretul României nu oferă soluţii certe, la fel cum nici Liga I nu scoate la rampă fotbalişti care să te forţeze să-i iei la naţională. Golgheterul competiţiei, spre exemplu, este Istvan Fulop (26 de ani), de la Botoşani, cu 7 goluri în opt partide, urmat de Aurelian Chiţu (25 de ani), cu 5 goluri marcate. 

Grozav şi Florentin Matei, ignoraţi

Pe de altă parte, mai există fotbalişti care ar merita atenţia lui Daum. Sau, mai bine zis, o şansă, deoarece în atenţie probabil că sunt. Nu vorbim neapărat de Gabi Tamaş, cerut de unele voci cu insistenţă la naţională, deşi stoperul de 33 de ani alternează momentele foarte bune cu cele mai puţin inspirate, vezi penaltyul comis în meciul cu Osmanlispor. Un loc în lotul României ar fi putut prinde însă Gicu Grozav, care are un sezon bun la Terek Groznîi, în Rusia. El a terminat ca titular campionatul trecut şi l-a început la fel pe cel actual, bifând 6 meciuri şi două goluri în această stagiune. Grozav are 25 de ani şi în 16 jocuri pentru echipa naţională a marcat de trei ori.
Un alt fotbalist care poate fi încercat este Florentin Matei, de la Rijeka, liderul campionatului din Croaţia. Matei (23 de ani) joacă de trei ani în străinătate, mai întâi la Volyn Lutz, şi din 2015 la Rijeka. În acest sezon mijlocaşul ofensiv a evoluat în nouă partide şi a dat un gol, dar nimeni de la FRF nu l-a întrebat de sănătate.

Deşi poate părea ciudat, în discuţie apare şi un fotbalist în privinţa căruia unii dintre fanii naţionalei nu ştiau ce să facă pentru a nu-l mai vedea în galben. Este vorba despre Cristian Tănase (29 de ani), care nu joacă deloc rău la Karabukspor, în Turcia. Dodel a reuşit chiar şi o bijuterie de gol în ultima etapă şi este titular la turcii de pe locul nouă din campionatul Semilunei. 
În contextul nevoii de întinerire a lotului, merită mai multă atenţie şi Paul Anton (25 de ani), care joacă în liga a doua spaniolă, la Getafe, mai ales că pe postul de închizător naţionala are numai jucători trecuţi de 30 de ani. La ultimul meci, titular au fost Hoban şi Săpunaru, care au 32 de ani, acum în lot a apărut şi Prepeliţă (30 de ani), iar Pintilii, socotit piesă de bază la echipa naţională, are şi el tot 32 de ani.  

Lotul lărgit pentru meciurile cu Armenia şi Kazahstan

Portari:
Ciprian Tătăruşanu (30 de ani -AC Fiorentina) Şi-a revenit după accidentarea care l-a făcut să rateze meciul cu Muntenegru şi e titular la echipa de club. 5 meciuri în acest sezon
Costel Pantilimon ( 29 de ani -Watford)  Rezervă la clubul englez. A apărat într-un singur meci sezonul acesta, în Cupa Angliei.
Silviu Lung ( 27 ani  -Astra Giurgiu) Titular la echipa campioană, unul dintre artizanii calificării în Liga Europa. 10 meciuri în acest sezon
Florin Niţă ( 29 de ani - Steaua Bucureşti). Apără meci de meci la Steaua şi a crescut mult în ultimul an. 9 meciuri în acest sezon

Fundaşi:
Cristian Săpunaru (32 de ani -Astra Giurgiu) Unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern. 8 meciuri şi 3 goluri în acest sezon
Romario Benzar (24 de ani - FC Viitorul) Poate singurul câştig după meciul cu Muntenegru. Joacă meci de meci la Viitorul. 10 meciuri în acest sezon
Valerică Găman (27 de ani - Kardemir Karabukspor) S-a adaptat mai greu la noua sa echipă. Abia de două etape e titular. 2 meciuri în acest sezon
Cosmin Moţi (31 de ani - Ludogoreţ Razgrad) Titular indiscutabil la echipa de club, alături de care joacă în Liga Campionilor. 11 meciuri şi un gol în acest sezon
Dragoş Grigore (30 de ani - Al-Sailiya) Promovat căpitan la echipa naţională, la meciul cu Muntenegru, a fost titular în prima etapă a campionatului din Qatar. 2 meciuri în acest sezon
Alin Toşca (24 de ani - Steaua Bucureşti) Jucător polivalent, aflat într-o formă destul de bună şi promovat căpitan de echipă la Steaua. 7 meciuri în acest sezon
Steliano Filip (22 de ani -Dinamo Bucureşti) A fost titular în meciul cu Muntenegru. La Dinamo e titular dar nu s-a remarcat prea mult. 7 meciuri şi un gol în acest sezon
Gabriel Enache (26 de ani -Steaua Bucureşti) Surprinzătoare convocarea sa, mai ales după ce a gafat grav în Liga Europa şi  n-a mai prins lotul Stelei.  10 meciuri în acest sezon
Răzvan Raţ (35 de ani - Rayo Vallecano) Greu de desluşit forma pe care o traversează veteranul naţionalei, echipa lui fiind pe locul 19 în a doua divizie spaniolă, unde Raţ n-a jucat prea mult. 2 meciuri în acest sezon
Iasmin Latovlevici (30 de ani - Kardemir Karabukspor)  Nici el n-a fost titular de la început, dar a jucat constant în ultima lună. 4 meciuri în acest sezon

Mijlocaşi:
Eric Bicfalvi (28 de ani - Tom Tomsk) Titular la ocupanta locului 8 în campionatul Rusiei. 8 meciuri şi un gol în acest sezon.
Ovidiu Hoban (32 de ani - Hapoel Be'er Sheva) Joacă meci de meci la Hapoel, care tocmai a bătut pe Inter în Liga Europa. 5 meciuri şi un gol în acest sezon
Răzvan Marin (20 de ani - Viitorul) Considerat un jucător de mare viitor. Joacă meci de meci la echipa lui Hagi. 9 meciuri în acest sezon
Nicolae Stanciu (23 de ani - Anderlecht Bruxelles) S-a impus din start ca titular la noua sa echipă, jucând atât în campionat cât şi în Liga Europa. 13 meciuri şi patru goluri în acest sezon
Alexandru Maxim (26 de ani - VfB Stuttgart) Joacă la Stuttgart, în liga a doua germană, dar nu e titular. 5 meciuri şi un gol în acest sezon
Alexandru Chipciu (27 de ani -Anderlecht Bruxelles) Transferul de la Steaua la Anderlecht i-a căzut bine. E titular la belgieni. 9 meciuri şi un gol în acest sezon
Adrian Popa ( 28 de ani -Steaua Bucureşti) Autorul golului din partida cu Muntenegru, e titular la Steaua şi nelipsit de la naţională. 9 meciuri şi 2 goluri în acest sezon
Andrei Prepeliţă (30 de ani - FC Rostov) A debutat cu gol la Rostov, echipă de Liga Campionilor,  după ce la Ludogoreţ ajunsese să fie rezervă. 3 meciuri şi un gol în acest sezon
Dorin Rotariu (21 de ani -Dinamo Bucureşti) Socotit unul dintre cei mai buni tineri jucători din Liga I. 10 meciuri şi 4 goluri în acest sezon.

Atacanţi:
Bogdan Stancu (29 de ani - Genclerbirligi) E titular în Turcia, campionat în care evoluează din 2010. 5 meciuri şi 2 goluri în acest sezon
Florin Andone (23 de ani -Deportivo La Coruna) În primele trei etape ale campionatului spaniol nu marcase pentru Deportivo şi nici în meciul cu Muntenegru. 4 meciuri în acest sezon
Claudiu Keşeru (29 de ani - Ludogoreţ Razgrad) Joacă la echipa bulgară chiar dacă nu mai e titular indiscutabil. 12 meciuri şi 5 goluri în acest sezon
Denis Alibec ( 25 de ani -Astra Giurgiu) Revenit după accidentarea de la Euro 2016, e în creştere de formă. 6 meciuri  şi un gol sezonul acesta

S-au luat în calcul meciurile jucate în toate competiţiile, campionat, cupe europene şi echipa naţională

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite