Amintirea cea mai puternică a lui Răzvan Lucescu legată de tatăl său, Mircea: “Zece minute am plâns în vestiar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu (foto: Răzvan Păsărică)
Răzvan Lucescu (foto: Răzvan Păsărică)

Răzvan Lucescu a refuzat întotdeauna comparaţia cu tatăl său, însă recunoaşte că îi datorează aproape în totalitate formarea în meseria de antrenor. Răzvan a preluat de la seniorul Lucescu pasiunea care l-a ţinut pe cel din urmă o viaţă întreagă aproape de fotbal.

Digi Sport i-a vizitat pe grecii de la Skoda Xanthi în cantonament şi a stat de vorbă cu Răzvan Lucescu, fiul său, dar şi antrenorul care încearcă să ducă mai departe această poveste.

Fotbalul a fost viaţa lui Mircea Lucescu încă din primii ani ai copilăriei. "Sunt 65-66 de ani, probabil, pentru că pe vremea când era copil, nu exista nicio bucurie în afară de joaca de-a fotbalul. O viaţă frumoasă, încununată de foarte mari experienţe, o viaţă superbă pe care a trăit-o şi o trăieşte. Sunt convins că o va continua, pentru că el nu poate sta în afara terenului, în afara fotbalului", a spus antrenorul celor de la Skoda Xanthi pentru Digi Sport. Răzvan Lucescu şi-a petrecut copilăria alături de tatăl său, aproape de meciurile şi antrenamentele conduse de Lucescu la Corvinul, Dinamo sau echipa naţională.

Experienţele de atunci au devenit de nepreţuit pentru tehnicianul care a ajuns cu Rapid în sferturile de finală ale Cupei UEFA, la mai puţin de trei ani de la startul carierei. "Formarea mea ca profesionist a depins, dacă nu în totalitate, atunci 90% de ceea ce am văzut sau am învăţat de la el. Am avut posibilitatea să particip la foarte multe discuţii. Nu eram implicat, dar permanent auzeam cum analiza, l-am văzut antrenându-se acasă de unul singur, iar mai târziu, ca antrenor, cum îşi pregătea antrenamentele şi jocurile, cum îşi organiza activitatea", a povestit Răzvan Lucescu.

Mircea şi Răzvan Lucescu au fost protagoniştii unui moment unic în cupele europene. În 2005, Rapid a învins Şahtior chiar la Doneţk şi s-a calificat în primăvara europeană a Cupei UEFA de pe primul loc în grupă. Răzvan a terminat însă meciul cu lacrimi în ochi. "Când mi-am ridicat privirea şi l-am văzut mergând la centrul terenului, iar el era cu capul în pământ şi mâinile în buzunare, am realizat că era prima dată când mă bucuram de o înfrângere a lui şi asta m-a zguduit. M-am dus la vestiar şi l-am rugat pe maseur să mă ascundă, să mă protejeze şi am izbucnit în plâns şi nu mi-am revenit vreo 10 minute. Au stat cei de la UEFA la uşa vestiaruluisă ceară să vin la conferinţa de presă, dar, efectiv, îmi era foarte greu să plec de acolo şi să mă opresc", şi-a amintit fostul selecţioner la Digi Sport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite