Al treilea jucător român în Olanda. Un internaţional de tineret a prins un transfer nesperat
0
Clubul olandez Willem II Tilburg a anunţat transferul tânărului fotbalist Andreas Calcan, în vârstă de 22 de ani, fost la Universitatea Cluj, acesta semând un contract pe două sezoane.
Astfel, mijlocaşul central a devenit jucătorul formaţiei antrenate de Erwin van de Looi până pe 30 iunie 2018. Oficialii olandezilor i-au trecut în contract o clauză prin care îi mai pot prelungi acestuia contractul pe încă un an, după expirarea celor doi pe care a semnat. Acesta a efectuat deja vizita medicală alături de noua sa formaţie.
Plecat iniţial din România pentru a susţine probe la Willem Tilburg şi ajuns ulterior să dea teste la echipa a doua a lui Ajax Amsterdam, unde antrenor secund este George Ogăraru, Calcan a revenit la Willem. Calcan va fi al treilea român din Olanda în sezonul viitor, după Mihai Roman, atacantul lui NEC Nijmegen, şi Roberto Fărcaş, căpitanul naţionalei under 17 a României, care a semnat în această vară cu Ajax.
"Suntem încântaţi că am reuşit, într-un final, să concretizăm transferl lui Andreas Calcan. Este un jucător talentat, îi dorim succes şi sperăm să ne bucurăm împreună de rezultatele obţinute", a spus Joris Mathijsen, directorul sportiv al clubului, conform site-ului oficial al echipei.
Willem a încheiat pe locul 16 ultimul sezon din Eredivisie şi a rămas în prima ligă după ce a trecut cu bine de barajul pentru evitarea retrogradării. Andreas Calcan a jucat 42 de partide pentru Universitatea Cluj în primele două ligi din România, timp în care a reuşit marcheze şase goluri.