Şansă pentru copiii între 10 şi 14 ani din judeţul Suceava. Caravana „Performanţa are viitor“ ajunge duminică, la Putna
0Tinerii fotbalişti cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani sunt aşteptaţi de echipa FRF începând cu ora 09:00 pe Stadionul Tineretului din comuna Putna.
Performanţa are Viitor, caravana de scouting în mediul rural dezvoltată de Federaţia Română de Fotbal şi Gillette, o marcă din portofoliul P&G, ajunge duminică, 1 octombrie, în judeţul Suceava, comuna Putna.
Scouterii coordonaţi de Ion Geolgău, Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu vor selecta la finalul preselecţiei doi noi membri ai echipei Performanţa are Viitor, sezonul 2017 - 2018.
”Ne bucurăm foarte mult să mergem în nordul României pentru a putea vedea la lucru tinerii talentaţi din regiune, iar la finalul preselecţiei de la Putna sunt sigur că vom putea include în echipă doi tineri talentaţi.”, a declarat Jean Vlădoiu, ambasador Performanţa are Viitor.
Caravana a debutat în acest sezon la Constanţa, cu trialul organizat pe 20 august, şi va continua cu preselecţia de la Râmnicu Sărat (judeţul Buzău, 29 octombrie). Alte trei localităţi din ţară vor fi incluse în proiect în perioada martie – aprilie 2018.
Cei mai buni 11 jucători selectaţi se vor alătura echipei care în luna mai a anului viitor va merge la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia pentru un stagiu de pregătire şi la Barcelona, pentru un antrenament la faimoasa bază Ciutat Esportiva Joan Gamper a FC Barcelona. Tot atunci, echipa va avea ocazia să vadă un meci de-al FC Barcelona din tribunele stadionului Nou Camp.