Înaintea plecării în Rusia, fetele de la HCM Baia Mare s-au rugat şi au făcut cadouri la mănăstirea Prislop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Componentele echipei HCM Baia Mare s-au reîntâlnit ieri cu tinerii pe care părintele Irineu îi are în grijă la Mănăstirea Prislop.

Handbalistele şi tinerii au luat masa împreună, şi-au oferit reciproc daruri şi au povestit, fireşte, despre handbal, dat fiind că tinerii de la Mănăstirea Prislop sunt unii dintre cei mai fervenţi suporteri ai campioanelor. Aceştia le-au felicitat pe băimărence pentru victoria din prima manşă a sferturilor EHF Champions League, iar campioanele s-au încărcat de energie pozitivă pentru manşa secundă, care va avea loc sâmbătă, în Volgograd.

Întâlnirea a fost iniţiată şi de această dată de primarul Cătălin Cherecheş, acesta fiind un apropiat al familiei de tineri de care are grijă părintele Irineu la Mănăstirea Prislop: "E o întâlnire de suflet, dar şi una care are deja tradiţie. Dacă bine îmi amintesc, acum un an, cam tot în această perioadă, am realizat prima întâlnire între fetele de la HCM şi copiii de la Prislop. M-am gândit că e frumos să se reîntâlnească acum, după ce handbalistele au avut o performanţă notabilă la finele săptămânii precedente şi e bine ca performanţele să le împărtăşim şi să ne bucurăm de ele alături de oameni care sunt sinceri, sunt deschişi, sunt puri şi care au alte repere decât mulţi ceilalţi. şi reperele lor sunt mai mult spre lumină şi mai puţin spre întuneric", a declarat primarului municipiului Baia Mare.

Tinerii nu au uitat că Paula Ungureanu şi-a celebrat recent ziua de naştere şi au înconjurat-o cu un plus de atenţie, fapt care nu a trecut neobservat: "Ne simţim minunat în prezenţa dumneavoastră. Avem sentimente de nedescris. Vă mulţumim mult", a mărturisit Paula.

image

"Reîntâlnirea este foarte plăcută", a admis căpitanul echipei, Valentina Ardean Elisei, completând: "Sunt prietenii noştri de la Mănăstirea Prislop şi acesta este felul nostru de a celebra victoria noastră de sâmbătă. E o bucurie pe care nu o poţi descrie în cuvinte..."

Părintele Irineu a profitat de ocazie pentru a le asigura pe handbaliste că au în aceşti tineri nu doar nişte prieteni, dar şi nişte aprigi suporteri: "E o întâlnire de suflet pentru că tinerii noştri de la mănăstire sunt legaţi de HCM. Au participat cu suflet şi la meciurile băimărencelor, cu gânduri de rugăciune pentru a susţine echipa noastră în tot ceea ce fac pentru noi".

sursa: hcmbaiamare.ro

HCM Baia Mare va disputa sâmbătă, de la ora 14.00, returului sfertului de finală din Liga Campionilor, cu Dinamo Volvograd, pe care a învins-o în tur cu 25-23

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite