17 sportivi şi 6 tehnicieni români, anunţaţi după 11 zile că au concurat împotriva unor adversari cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Brânză se numără printre sportivii care au participat la etapa de Cupă Mondială de la Budapesta.
Ana Maria Brânză se numără printre sportivii care au participat la etapa de Cupă Mondială de la Budapesta.

Lotul României la etapa de Cupă Mondială de scrimă de la Budapesta (6-8 martie), format din 17 spadasini şi 6 persoane în staff-ul tehnic, inclusiv numărul unu mondial la spadă feminin Ana Maria Brânză, a fost informat, vineri, că au intrat în contact cu mai mulţi mebri ai delegaţiilor Coreei de Sud şi ai Chinei, testaţi pozitiv cu COVID-19.

Federaţia Română de Scrimă a fost înştiinţată de forul internaţional, recomandându-le acum celor 17 sportivii şi membrilor staff-ului să se izoleze de urgenţă şi să se adreseze Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Testaţi la ajungerea în Asia, mulţi dintre sportivii depistaţi pozitiv nu prezentau simptomele specifice.

Lotul României prezent la Budapesta a fost format din: Ana Maria Brânză, Amalia Tătăran, Greta Vereş, Bianca Benea, Alexandra Predescu, Claudia Naboiu, Adela Danciu, Raluca Cristina Sbarcia, Mario Perşu, Adrian Dabija, Adrian Ciprian Szilagyi, Alin Sbârcia, Lucian Ciovică, Liviu Dragomir, Alin Mitrică, Mihail Oprea, Victor Vîlceanu şi Daniel Gavriluţ.

Ce scrie Federaţia Română de Scrimă în comunicatul emis vineri:

* Federaţia Internaţională de Scrimă a notificat azi Federaţia Română de Scrimă şi toate forurile naţionale care au avut reprezentanţi la Cupa Mondială de spadă de la Budapesta, între 6-8 martie 2020, că mai mulţi scrimeri sud-coreeni şi chinezi care au concurat în Ungaria au fost testaţi pozitiv COVID-19.

* Sportivii au fost testaţi la întoarcerea în Asia dar, conform comunicatului primit de la FIE, numele acestora nu a fost dezvăluit, precizându-se că cei mai mulţi dintre aceştia sunt asimptomatici.În consecinţă, în regim de urgenţă, Federaţia Română de Scrimă a notificat sportivii care au participat pentru România la acestă competiţie. La Budapesta au fost prezenţi 17 sportivi români. Alături de ei au făcut deplasarea şi 6 tehnicieni.

* Acestora le-a fost transmisă recomandarea Federaţiei Internaţionale de Scrimă care le-a indicat tuturor celor care au participat la Cupa Mondială de la Budapesta, feminin sau masculin, următoarele: să intre de urgenţă în autoizolare la domiciliu, să se testeze împotriva virusului COVID -19, să acorde atenţie simptomelor în familiile lor, prietenilor şi persoanelor din anturaj, în special a celor în vârstă care au şi alte probleme de sănătate.

* FR Scrimă a recomandat tuturor celor 24 de persoane care au făcut deplasarea la Budapesta să anunţe telefonic Direcţia de Sănătate Publică.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite