Veniturile medicilor de familie şi din ambulatoriu cresc din această lună. Tot de la 1 octombrie se majorează şi remuneraţia pentru gărzi
0Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a semnat, vineri, propunerea Colegiului Medicilor din România (CMR) de majorare a veniturilor medicilor de familie şi din ambulatoriu, începând din octombrie.
Astfel, pentru tot anul 2016 este o creştere, în medie, de 13% pentru medicii de familie şi 17% pentru serviciile acordate în ambulatoriu. De asemenea, tot din 1 octombrie se aplică şi majorarea remuneraţiei pentru gărzile făcute de medici.
Propunerile Colegiului Medicilor din România au fost făcute la sfârşitul lunii iulie, la o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi.
„Atunci, Biroul executiv al CMR a propus majorarea veniturilor pentru medicii din asistenţa medicală primară, din 1 octombrie, pe care noi îi considerăm de mare importanţă pentru sistemul de sănătate. Ieri (vineri - n.r.), preşedintele CNAS mi-a spus că a semnat majorarea veniturilor, respectiv creşterea valorii punctului minim garantat per capita (pentru fiecare persoană înscrisă pe listă) şi per serviciu la medicul de familie şi per serviciu în ambulatoriu”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean.
Cât vor primi medicii de familie
Astfel, pentru medicii de familie, din 1 octombrie, valoarea punctului minim garantat per capita (numar de persoane înscrise pe listă) creşte de la 4,3 lei la 4,6 lei, iar valoarea punctului minim garantat per serviciu înregistrează o creştere de la 2 lei la 2,1 lei.
La 1 iulie, majorarea per capita pentru medicul de familie a fost de la 4 lei la 4,3 lei, iar per serviciu de la 1,9 lei la 2 lei. În ambulatoriu, valoarea puctului minim garantat per serviciu a crescut de la 1,8 lei la 2 lei.
Cumulate, cele două majorări de la 1 iulie şi cea de la 1 octombrie reprezintă o creştere a veniturilor lunare, în medie, cu 13 la sută pentru medicina de familie, iar pentru ambulatoriu cu 17 la sută.
Tot din acestă lună se aplică şi majorarea remuneraţiei pentru gărzile făcute de cadrele medicale, conform unei Ordonanţe de Guvern. Astfel, un rezident de anul III dintr-o unitate clinică va avea o plată netă de 257 de lei în timpul săptămânii, iar o gardă pe timpul week-endului va fi plătită cu un spor între 50% şi 100%.