Mă refer aici la Gâdea, Badea, şi alţi supuşi mediatici de pe acelaşi palier. Ştiu că nu e vina lor, dar ei nu sunt acolo doar pentru bani şi nu îmi pasă de ei. Ştiu că în spatele lor stă unul ca Voiculescu sau chiar mai la Est, Rusia, iar mie nu îmi place Rusia. Unul ca Voiculescu trebuie să îşi cheltuiască averea pe aceste vuvuzele mediocre şi apoi să plece. Abia atunci vom scăpa de tot rahatul numit PSD.

A doua schimbare pe care vreau să o văd în România este în comportament. Plec şi mă întorc deseori în ţară cu trenul. O asemenea schizofrenie nu am văzut la nicio altă naţie. Cât trenul este în România, circul este la el acasă. Când trenul a părăsit România, toată lumea tace mâlc. Când vom ajunge să avem acelaşi comportament în ţară şi în afară, atunci voi fi fericit. Eram odată pe la Oradea şi se urcă doi pensionari. Români. Trenul mergea spre Cluj. Cică nu stăm pe locul nostru, zic ei, că e în alt vagon. Nu contează, zic ei mai departe, stăm unde vrem şi unde e liber. Foarte tare, frate, zic, ce îmi place atitudinea. Numai că aparenţele înşală. Se apucă de taclale, pe un ton foarte ridicat, or fi crezut că în vagon sunt doar maghiari care nu înţeleg româna. Şi ba futu-le străinii în gură, ba salariile, ba că pe vremea mea, ba că tinerii. La tineri, m-am răstit la ei. Fierbeam. Frate, nu au încetat să vorbească până la Cluj. Era aşa bine înainte să vină ei. Cică să mai respecţi pensionarii când ei nu dau doi bani pe tine. Dacă s-ar fi dus la Budapesta, nu ar fi scos un cuvânt.

Un ultim lucru pe care îl vreau schimbat în România este atitudinea faţă de muncă. Frate, munca te înnobilează, munca este sfântă şi asta trebuie să înţeleagă cât mai mulţi tineri de data asta. Ştim că salariile sunt mici, dar lucrăm la asta. Suntem cu toţii în aceeaşi oală, dar va fi mai bine. Ceea ce se întâmplă acum este că nimeni nu munceşte, toată lumea vrea să fie free rider şi să câştige cât mai mult pe spinarea altora, de regulă colegii. Acesta este unul dintre cele mai dăunătoare comportamente negative pe care le văd în România, mult mai grav decât să nu-ţi pese de oamenii din acelaşi compartiment de tren. De asemenea, am o bănuială că în România lucrurile sunt încete, inclusiv trenul, pentru că lumea este plătită cu ora şi are avantaje dacă lucrurile se mişcă încet. Această logică a muncii încete trebuie să înceteze odată pentru totdeauna. Noi tinerii nu mai avem timp să aşteptam.

Când ai dat de un loc de muncă unde vezi că e în avantajul tău dacă lucrurile se mişcă lent, pleacă. Îmi vei mulţumi peste ani.