Studiu: Românii cred mai greu în bolile pe care nu le văd. Cum au reacţionat la pandemia de Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ne întrebăm de ce unii români sunt mai disciplinaţi atunci când vine vorba despre răspunsul la epidemia de Covid-19, atunci unul din răspunsuri este că acest lucru nu se întâmplă doar acum, ci în general. Studiul Ipsos "Pericolele perceţiei" arată că românii, la fel ca marea majoritate a oamenilor de pe planetă, reacţionează mai lent la bolile şi pericolele pe care nu le percep.

“Românii sunt mai impresionaţi de bolile care se văd. Aici aş putea să dau un exemplu dintr-un alt studiu făcut de noi, la finalul anului trecut, care evalua rata reală a mortalităţii din diferite cauze, alături de rata estimată. Şi o boală foarte insidioasă, cum ar fi bolile cardiovasculare, avea o rată de subestimare de trei ori. Virusul e şi din categoria asta: «Nu cunosc pe nimeni care este bolnav, în cercul meu apropiat nu e nimeni bolnav, eu nu m-am îmbolnăvit, virusul nu se vede, ca atare eu sunt optimist, cred că este doar o perioadă care va trece». E o doză de, nu ştiu dacă pot să îi spun inconştienţă, dar de naivitate în ce priveşte modul în care evoluează bolile şi care sunt lucrurile pe care noi trebuie să le facem ca să prevenim apariţia lor sau să ajutăm la vindecarea lor”, a declarat pentru Mediafax Alina Stepan, Country manager Ipsos România.

Aceasta susţine că modul în care românii au reacţionat la această pandemie ne-a împărţit în două categorii de oameni: “Unii care sunt excesiv de anxioşi şi panicaţi, care îşi îmbibă preşurile de la uşă cu clor, care nu au ieşit din casă nici măcar ca să facă cumpărături de şase săptămâni, faţă de cei care nu aplică nicio măsură, pe motiv că ei sunt cumva ocoliţi de boală”.

Acest lucru vine din optimismul românilor în ceea ce priveşte bolile, demonstrat de studiul Ipsos Global Trends 2020, realizat în 33 de ţări, pe 22.000 de oameni.

“Românii cred că, până la urmă, toate bolile sunt vindecabile. Dacă media globală este de 50%, în România este de 70% şi suntem pe locul 4 din 33 de ţări. Părem că nu luăm toate lucrurile la modul serios, credem că întotdeauna există o cale, suntem dispuşi să o căutăm noi înşine, însă nu suntem consecvenţi în a o urma”, adaugă Alina Stepan.

Studiul mai arată că românii sunt mai înclinaţi decât cei din vestul Europei să caute ei înşişi informaţii despre boli şi tratamente.

“Dorinţa sau nevoia de autocontrol al stării de sănătate apare în România pe locul 4, din cele 36 de valori pe care le-am identificat noi în studiu, faţă de locul 11 în celelalte ţări. Sentimentul acesta este mai puternic în ţările în care sistemul de sănătate pare să fie mai puţin performant, în comparaţie cu ţările Europei de Vest, în care, pentru că sistemul de sănătate e perceput ca fiind mai performant, cetăţenii sunt mai puţin înclinaţi să compenseze informaţiile pe care le primesc din sistemul oficial cu cele pe care le identifică ei înşişi”, explică Alina Stepan. 

71% dintre români spun că se bazează mai mult pe informaţiile despre sănătate pe care le obţin ei singuri, decât pe ceea ce le spune medicul, mai arată studiul Ipsos Global Research. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite