STUDIU Medicina de la sat, în grija mediului privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

O unitate medicală la aproape 12.000 de români. Aşa stau, în medie, lucrurile în mediul rural, dar există judeţe în care o entitate medicală deserveşte şi peste 30.000 de oameni. La nivel naţional, doar una din 10 unităţi medicale de stat se află în mediul rural. De cealaltă parte, mediul privat a repartizat una din cinci entităţi medicale la ţară.

„Sistemul medical privat s-a dezvoltat complementar celui de stat şi ne propunem să venim întotdeauna în sprijinul populaţiei, cu servicii medicale de calitate, accesibile în timp util, ceea ce înseamnă şi plasarea în proximitate. Balanţa se înclină în acest mod cu precădere datorită cabinetelor de medicină de familie şi laboratoarelor de analize medicale, cu puncte de recoltare în mediul rural”, susţine Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED, potrivit unui comunicat de presă. 

De departe, cele mai mari probleme sunt în judeţul Maramureş, unde o unitate medicală publică se adresează unui număr de peste 90.000 de persoane din mediul rural. Cifre recente ale Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în România sunt 25 de judeţe în care există o singură unitate medicală la 15.000 de persoane. 

Când vine vorba despre dezvoltarea sistemului public, cea mai mare acoperire, raportat la populaţie, este în Argeş, o unitate deservind 237 de locuitori din mediul rural. La polul opus sunt Hunedoara, Caraş-Severin, Harghita şi Braşov.  

„După centrele medicale mari, din oraşe dens populate, lanţurile de laboratoare şi cabinetele individuale s-au extins în oraşele mici şi apoi în mediul rural şi îşi menţin această tendinţă. Scopul este facilitarea accesului pacientului la îngrijiri medicale de calitate, într-un timp mai scurt, fără să fie nevoit să parcurgă zeci sau sute de kilometri până la cel mai apropiat cabinet medical. Deşi există şi centre medicale complexe, cu multiple specializări, ne-am concentrat, mai degrabă, pe cabinete cu servicii generale, care să permită o primă evaluare a pacientului sau investigaţii medicale de rutină, iar acolo unde se impune, să fie îndrumat către o unitate superioară”, a completat Hotoboc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite