Ssstt! Suntem ascultaţi!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europa atacă Legea „Big Brother”, susţinând că reprezintă o imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal. Cui îi mai pasă?

Recentul scandal Snowden-NSA-ul american, cu interceptări telefonice la nivelul cel mai înalt, chiar între aliaţi, arată că autorităţile pot asculta ce vor, când vor şi pe cine vor, doar în virtutea păzirii securităţii naţionale. Preşedintele Obama a spus-o cel mai clar: „Este necesar un compromis între siguranţa naţională şi viaţa privată...Serviciile de informaţii examinează registrele apelurilor şi durata convorbirilor. În acest mod pot identifica persoane care ar putea pregăti atacuri teroriste”. Oare de aceea a introdus Europa introducerea legii Big Brother, ca să aibă americanii ce să mai examineze?

Bun, pot înţelege asta. Evident că nu toată lumea este bine intenţionată, unii având planuri deloc creştine pentru aproapele lor. Ei trebuie supravegheaţi, trebuie urmăriţi. Securitatea şi siguranţa naţională sunt valori ce trebuiesc apărate spre binele nostru, al tuturor. Dar...istoria are lecţiile ei.

Mi-am adus aminte de Securitatea comunistă. Şi ea apăra securitatea şi siguranţa naţională, numai că, printr-o injustă folosire a puterii de urmărire şi supraveghere, se ajunsese la poliţie politică, la urmărire ideologică şi la regimul dictatorial binecunoscut. Cheia era una ce ţine de spiritualitate: nu este om care să trăiască şi să nu greşească. Atunci când voiau să te ţină sub control, autorităţile apelau la „dosar”, adică la fapte rele. Dacă nu existau, nu era o problemă. Se fabricau. De pildă, am citit în memoriile IPS Bartolomeu Anania că, pentru a compromite un prelat care se opunea regimului în mod public, Securitatea trimitea un agent, care să-l abordeze pe stradă, în te miri ce problemă, timp în care era fotografiat şi apui pusă poza la dosar, pentru a lăsa impresia că ai colaborare cu Securitatea.

Oare nu aşa se întâmplă şi astăzi, când vedem apărând în presă convorbiri private, interceptate în dosare de siguranţă naţională? Cât de autentic mai este motivul apărării statului de drept, dacă am ajuns să supraveghem pe oricine?

Un exemplu apare chiar acum, când toată lumea este cu ochii pe primarul Radu Mazăre. Nu cunosc şi nici nu mă interesează date din dosar. Nu e treaba mea şi mă interesează doar principiile, nefiind un partizan politic În locul lui Radu Mazăre mâine poate fi oricine doresc autorităţile.

Dar, parcă ceva nu se leagă. Procurorii DNA n-au putut obţine mandat de interceptare şi atunci... au apelat la SRI care, ce să vezi, doar ce făcea nişte interceptări pe motive de siguranţă naţională asupra lui Elan Schwartzenberg. I-auzi!

Mirarea este şi mai mare când, de la SRI, apar convorbiri între primar şi viceprimarul Decebal Făgădău sau între o doamnă din primărie şi societatea care a construit locuinţele sociale. Astea... tot pentru Elan şi siguranţa naţională erau făcute? Sau tactica dosarului a rămas o sechelă comunistă adânc înfiptă în luptele politicienilor români? Poate că mai uşor numeri stelele de pe cer decât să răspunzi la întrebarea: ce om politic nu are dosar?

Aşa că, dacă aş fi o persoană mai importantă de prin România sau de prin lumea largă, m-aş gândi la diferenţa dintre americani şi români mult mai profund, chiar dacă ambele ţări practică interceptările.

Americanii spun, când te arestează, că ai dreptul să taci pentru că tot ceea ce vei spune ar putea fi folosit împotriva ta, în instanţă.

Românii fac invers: în instanţă folosesc împotriva ta ceea ce ai spus deja.

A mai rămas doar ca autorităţile să ne spună, în mod democratic: doar dacă nu vrem nu ştim ce vorbesc unii la telefon.


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite