SERIAL Adevărul despre noii revoluţionari. Claudiu Crăciun şi primăvara est-europeană

SERIAL Adevărul despre noii revoluţionari. Claudiu Crăciun şi primăvara est-europeană

Claudiu Crăciun apare cu portavocea în mână la aproape fiecare protest, dar refuză titulatura de lider

Considerat unul dintre liderii mişcărilor de stradă din ultimii ani, Crăciun spune că temele ecologiste pot fi, pentru români, motorul unei lupte care se duce în tot estul Europei pentru a provoca un restart al democraţiei.

„Adevărul” a început ieri o serie de articole prin care şi-a propus să explice fenomenul protestelor de stradă din România prin patru portrete de tineri care au contribuit la naşterea şi la dezvoltarea mişcărilor de stradă din ultimii ani. Sunt oameni care au luat portavocea în mână şi care se străduiesc să scoată în stradă tot mai mulţi români, să le canalizeze furia împotriva clasei politice şi să provoace, în final, o schimbare. E o revoluţie în etape despre care nu se feresc să vorbească şi în care cred din ce în ce mai mult. Pentru că oamenii care ies pe străzi sunt din ce în ce mai mulţi.

În ianuarie 2012, un băiat înalt şi firav, despre care nu se ştia aproape nimic, s-a aşezat în mijlocul mulţimii adunate în Piaţa Universităţii şi a început să strige în portavoce. A fost recunoscut ca un fel de lider, a apărut la televizor şi a ţinut un discurs în Parlamentul European, un mesaj din partea protestatarilor din Piaţă. A fost un discurs coerent, în care a spus că „acesta nu e decât începutul pentru că Europa de Est are nevoie de o primăvară democratică. Şi aceasta va veni!”. Dezbaterea era prezidată de un europarlamentar bulgar, care a zâmbit ironic.

La începutul lui 2013, mii de bulgari au ieşit în stradă pentru a protesta la adresa clasei politice corupte. Protestele au reapărut la începutul verii şi continuă şi acum. În România, un miting anti-Roşia Montană organizat pe 1 septembrie a adus un nou val de proteste care, la apogeu, a avut şi 10.000 de oameni pe străzile Bucureştiului. Tânărul acela firav, pe numele său Claudiu Crăciun, a fost în fruntea lor, cu portavocea în mână.

Primăvara est-europeană nu mai poate fi tratată cu zâmbete ironice. Şi Claudiu Crăciun ştie asta: „Iată că această idee cu primăvara est-europeană am dezvoltat-o în stradă. Şi noi, şi bulgarii, şi polonezii, şi ucrainenii. Or să apară mişcări similare şi în Ungaria. E o problemă cu democraţia estică pentru că în 20 de ani am trecut de la un super-entuziasm la o mare dezamăgire. Dacă noi continuăm cu protestele astea şi ele devin din ce în ce mai puternice şi mai credibile, resursele de încredere ale societăţii vor fi mai degrabă în afara politicii. Şi dacă oamenii ăştia din politică nu-şi reformează instituţiile, atunci vor cădea”.

„Rămâi în ţară, dar nu te izola!”

Claudiu Crăciun are 35 de ani şi este lector la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti. Implicarea lui în mişcările de stradă din ultimii ani a venit ca o continuare firească a unei biografii sugestive. A fost comandant de grupă pe vremea pionierilor, apoi şeful clasei, apoi, în perioada liceului, membru în asociaţia „Cercetaşii României”. La facultate a fondat o asociaţie studenţească şi a devenit apoi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Ştiinţe Politice.

„În perioada liceului am avut multe lecturi pe zona asta, citeam despre politică, eram interesat. Am împlinit 18 ani pe 2 noiembrie 1996 şi exact pe 3 noiembrie au fost alegerile prezidenţiale. Am fost şi membru într-un birou electoral, cred că m-am implicat şi în campania electorală. Profesorul meu de latină din liceu era în politică şi m-am conectat şi eu puţin alături de el. Îmi amintesc că m-am dus în Piaţa Universităţii pentru a sărbători victoria lui Emil Constantinescu. Iar în 2000, când am avut de ales în turul doi între Iliescu şi Vadim Tudor, unul reprezentând trecutul, celălalt frica, am şi organizat împreună cu nişte colegi de facultate un marş al tăcerii exact între cele două tururi. A fost primul meu marş organizat. Era o formă de protest, o exhibare a unei tristeţi că niciuna din cele două alternative nu părea că duce România mai departe”.

După facultate, Claudiu Crăciun a făcut masteratul, apoi a devenit doctor în ştiinţe politice. A lucrat în diferite poziţii de expert în politici publice în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi a fost, între 2005 şi 2006, consilier pentru politici şi strategii educaţionale al ministrului Educaţiei. „Am intrat prin concurs, nu pe filieră politică”, spune Crăciun. Şi-a îmbogăţit CV-ul şi cu două stagii de pregătire în străinătate. Unul de cercetător într-un proiect derulat la Budapesta de Open Society Institute şi altul ca participant la un program masteral în politică europeană, la London School of Economics and Political Science. Ar fi putut să plece din România, dar spune că, „până la urmă, soluţia de compromis cu mine însumi a fost «Claudiu, rămâi în ţară, dar nu te izola! Fă tot ce poţi, implică-te, încearcă să te conectezi la ce se întâmplă!»”.

„Nu mi-am propus să fiu lider”
În ianuarie 2012, când au apărut protestele din Piaţa Universităţii, Claudiu Crăciun s-a conectat încă din primele zile, hotărât să canalizeze nemulţumirile haotice ale mulţimii către o direcţie clară: „După prima seară, m-am întors cu o portavoce pentru că simţeam că nu se întâmplă nimic acolo. Mi-am dat seama că pe oamenii ăia nu-i unea nimic în afară de un instinct de a ieşi în stradă. Atunci am început să strig la portavoce. Nu mi-am propus să fiu lider, ci să ajut, să coagulez o energie care exista deja. Au fost câteva zile grele pentru că nimeni nu mă cunoştea în afară de câţiva prieteni şi de câţiva ONG-işti. Din prima secundă am simţit că există un mare potenţial pentru a dezvolta mişcarea de atunci într-o mişcare de tip occupy-indignados, îndreptată împotriva clasei politice”.

Mişcarea nu are nevoie de lideri, are nevoie de oameni care să se implice în toate fazele ei, iar cine vrea să-i numească lideri e liber să o facă

Claudiu Crăciun, protestatar

E greu de spus cât de mult a reuşit Claudiu Crăciun să îndrepte furia mulţimii către întreaga clasă politică, de vreme ce protestele din ianuarie 2012 au rămas în mentalul colectiv mai degrabă ca o mişcare anti-Băsescu şi anti-PDL. Crăciun susţine că vina o poartă în primul rând presa:

„Lumea a rămas în cap cu ideea de «Jos Băsescu!» pentru că nu a ştiut ce a fost în Piaţă cu adevărat. Presa intermedia şi filtra mesajele, iar USL, aflată în opoziţie, a încercat să pună un monopol asupra reprezentării acelor nemulţumiri, având acces la mass-media. Dar mesajele noastre erau îndreptate împotriva întregii clase politice. Cred că efortul meu şi al altora a mai limitat deturnarea protestelor către zona «Jos Băsescu!», care oricum a existat. Noi am fost aripa aia de la Arhitectură, de la fântâni, care se reproduce acum la mişcările anti Roşia Montană şi la celelalte proteste. Am fost accidentul la care USL-ul nu se aştepta Noi am strigat acolo «PDL şi USL fură prin rotaţie» şi «PDL şi USL, aceeaşi mizerie!». Iar celor care m-au făcut USL-ist le spun că prezenţa mea acolo a ajutat ca protestele să nu fie şi mai USL-iste decât au fost”.

Avertismetul către politicieni: „Dacă se produce ruptura finală între politic şi societate, se poate întâmpla orice, chiar orice”

Alături de prezenţa la protestele din Piaţa Universităţii, discursul pe care l-a ţinut în Parlamentul European pe 31 ianuarie 2012 i-a adus lui Claudiu Crăciun un însemnat capital de imagine. Dar a iscat şi controverse. Unii l-au acuzat că ar fi fost dus acolo de USL.

„E ridicol, eu mă duc la Bruxelles pe banii mei pentru că lucrez ca expert pentru Comitetul Economic si Social al Uniunii Europene. Nici nu eram pe agendă la acea dezbatere, m-am dus acolo însoţindu-l pe Cristian Pârvulescu pentru că aveam o după-amiază liberă şi apoi trebuia să mergem împreună la avion. Nu ştiam că voi putea lua cuvântul. La sfârşit, Cristian Pârvulescu l-a întrebat pe moderatorul bulgar dacă poate vorbi şi cineva care a participat la proteste. Şi chiar am spus atunci către cei din USL, în ideea că vor urma la putere, «aveţi grijă pentru că dacă o să faceţi acelaşi lucru noi vom fi din nou în stradă». Ceea ce s-a şi întâmplat”.

Într-adevăr, începând cu 1 septembrie 2013, mii de români au ieşit din nou în stradă după decizia Guvernului Ponta privind proiectul de la Roşia Montană, iar Claudiu Crăciun s-a implicat în dezvoltarea acestor mişcări de stradă. Au urmat apoi protestele de la Pungeşti, unde Crăciun a fost săltat de jandarmi, şi cele din ultimul weekend, îndreptate împotriva modificării Codului Penal.

Protestele din 2012 şi 2013 sunt o manifestare de nemulţumire a celor care nu sunt reprezentaţi de politicieni. Cei care protestează nu sunt nici «USL-işti», nici «băsişti» şi par şi una, şi alta în ochii celor care se iluzionează că una dintre tabere îi reprezintă

Claudiu Crăciun, protestatar

Claudiu Crăciun nu crede că protestele vor schimba sistemul din temelii, dar e convins că ele pot provoca o reformare a clasei politice. Pentru asta, ar fi nevoie de o relaxare a condiţiilor de participare la viaţa politică, „pentru că noi avem acum un sistem de oligopol, foarte puţini actori deţin controlul vieţii politice”. O scădere a pragului electoral la 3% şi reducerea numărului de semnături necesare pentru înfiinţarea unui partid ar duce la apariţia unor partide noi, născute din societatea civilă: „Atunci, partidele vechi, de teamă să nu-şi piardă mandatele, vor fi nevoite să se reformeze”.

Numai că legea electorală poate fi schimbată doar de actualii politicieni, care n-au niciun interes să deschidă o breşă în sistem. „Avem nevoie să câştigăm aceste lupte cu proiectul de la Roşia Montană şi cu gazele de şist, sunt nişte teme bune pentru că toată clasa politică este aliniată în spatele lor. Fie va fi ultima ruptură între politic şi societate, fie va fi prima şansă să ne revenim. Lucrurile deja sunt rupte, iar ignorarea protestelor şi continuarea acestor proiecte ar fi ruptura finală. Dacă se produce această ruptură finală, va urma o perioadă în care se poate întâmpla orice, chiar orice”, avertizează Crăciun.

Remus Cernea, Claudiu Crăciun şi alianţa cu PSD-ul

Claudiu Crăciun crede că o victorie a oamenilor din stradă împotriva clasei politice ar declanşa „un moment originar, creator”, care ar conduce la apariţia mai multor iniţiative din partea societăţii, de la înfiinţarea de ONG-uri la apariţia unor noi partide politice.

El nu se vede intrând într-un partid, fie şi nou format, deşi există numeroase voci care îl acuză că participarea sa la proteste vizează obţinerea notorietăţii pentru o viitoare carieră politică. De fapt, în ianuarie 2012, când protesta în Piaţa Universităţii, Crăciun era membru în Mişcarea Verzilor Agrarieni, „un partiduleţ cu câteva zeci de membri”, condus de Remus Cernea.

„Se poate spune că eram membru de partid, dar mi-am dat demisia pe 19 ianuarie 2012. Pentru că Remus Cernea luase o opţiune de alianţă cu PSD-ul şi pentru că nu voiam să ratez mişcarea aia socială din Piaţă riscând să fiu bănuit că urmăresc câştigarea de capital politic. Celor care cred că prezenţa mea în Piaţă m-ar aduce în politică, le spun că ea m-a scos din politică în 2012. Acum, la 35 de ani, nu mă văd intrând într-un partid şi candidând, poate la 70 de ani o să am altă viziune despre lume şi viaţă”.

Remus Cernea are însă altă variantă despre demisia lui Crăciun din partidul în care au fost colegi: „Opţiunea alianţei cu PSD-ul fusese luată cu şase luni înainte de ianuarie 2012, la un congres la care Claudiu Crăciun a participat. A fost şi la conferinţa de presă de la sediul PSD. Am colaborat bine cu el, eu sunt cel care i-am dat portavocea în mână la protestele din 2012. Dar atunci el nu a participat din prima zi, l-am sunat eu să vină şi era la o terasă. A venit şi i-a plăcut.”

Chestiunea asta cu resursele este un model de dezvoltare economică a secolului XIX sau pentru o ţară periferică din Africa sau America de Sud. Trebuie să investim în industriile viitorului, nu ale trecutului

Claudiu Crăciun, protestatar

Despre influenţa lui Soros: „Suntem în plin scenariu putinian”

Odată cu dezvoltarea protestelor anti Roşia Montană din această toamnă, au apărut intepretări conform cărora acestea ar fi influenţate de magnatul american George Soros prin ONG-urile pe care le finanţează. În urmă cu opt ani, Claudiu Crăciun a făcut un stagiu de cercetare la Budapesta, la Open Society Institute, fundaţie finanţată de George Soros, aşa că speculaţiile nu l-au ocolit.

„Este interesant să remarcăm că persoana lui Soros e atacată prin tot estul Europei, pe acolo pe unde interesele clasei politice sunt afectate. Avem de-a face cu o demonizare a societăţii civile care în estul Europei s-a dezvoltat şi cu ajutorul fundaţiei lui George Soros. E un atac care-mi aduce aminte de poziţia lui Vladimir Putin de interzicere a finanţării străine a ONG-urilor. Noi suntem acum într-un scenariu putinian, acela că societatea civilă românească răspunde la comenzile lui Soros. E o teorie a conspiraţiei foarte convenabilă pentru politicieni şi poate pentru unii din serviciile secrete care aşa se gândesc ei să discrediteze protestele. Eu am lucrat cu Fundaţia pentru o Societate Deschisă, aşa cum au făcut-o zeci de mii de oameni, şi nu văd nicio vină ataşată, dimpotrivă”, spune Claudiu Crăciun.

Învinuit pentru incidentul Barbu. „Nu exclud o posibilă înscenare”


Pe 17 octombrie, maşina în care se afla Daniel Barbu, fostul ministr al Culturii, a fost înconjurată de protestatari în Centrul Vechi al Capitalei, iar geamul din spate al autoturismului a fost spart. În grupul de manifestanţi se afla şi Claudiu Crăciun, pe care, două zile mai târziu, într-o emisiune TV, Daniel Barbu l-a identificat drept autorul moral al agresiunii, numindu-l „un universitar fără operă care a acumulat frustrări”.

După o săptămână, Claudiu Crăciun a fost pus sub învinuire pentru ultraj, lucru pe care îl cataloghează drept o presiune politică: „Ţi se pare normal ca la oră de maximă audienţă un ministru al Guvernului să mă declare vinovat şi apoi să înceapă o anchetă a Poliţiei? Nu-mi place să mă victimizez, dar trebuie să fim realişti, există presiuni guvernamentale în această direcţie”.

Crăciun spune că nu se simte vinovat pentru incidentul din 17 octombrie: „Domnul Barbu este un persoanj sinistru. Nu ştiu cine a spart luneta maşinii sale. Regret că s-a spart, nu eu am făcut-o, deşi ancheta poliţiei mă cataloghează făptuitor. Însă pentru ultraj, nu pentru distrugere aşa cum a spus domnul Barbu, pe care o să-l dau în judecată pentru calomnie. Interesant e că printre cei de acolo au existat câţiva cu feţele acoperite şi bănuiesc că de acolo a venit şi spargerea lunetei. Nu exclud o posibilă înscenare şi există indicii în această direcţie”.

Dacă în 2020 vor fi nişte schimbări, nu cred că vor fi posibile fără nuclee formate în mişcările de protest din 2012, 2013 sau 2014

Claudiu Crăciun, protestatar

citeste totul despre: