Românii vor beneficia de mai multe servicii medicale gratuite de la 1 aprilie: copiilor li se vor face teste de colesterol şi analize privind densitatea osoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe servicii de sănătate gratuite pentru români de la 1 aprilie FOTO Adevărul
Mai multe servicii de sănătate gratuite pentru români de la 1 aprilie FOTO Adevărul

Începând cu 1 aprilie, românii vor beneficia de mai multe servicii de sănătate. Printre acestea se numără depistarea obezităţii la copii şi tineri, pot fi făcute teste de colesterol şi tiroidă, iar medicii de familie vor putea recomanda mai multe investigaţii paraclinice privind fierul în sânge, analize privind starea ficatului şi densitatea osoasă.

Potrivit unui comunicat al CNAS, Pentru asistenţa medicală primară, valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte, de la 1 aprilie, de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei, potrivit normelor de aplicare în 2017 a contractului-cadru.

CNAS mai arată că, în cadrul serviciilor medicale preventive şi profilactice, pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii de peste 6 ani cu indicele de masă corporală (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială se introduc investigaţiile TSH şi FT4 (analize pentru tiroidă), iar investigaţia "colesterol total” se înlocuieşte cu investigaţia "LDL colesterol”.

De asemenea, pentru adulţii asimptomatici cu vârsta peste 18 ani se introduce investigaţia "LDL colesterol”.

În plus, investigaţiile paraclinice feritină serică, gama GT şi osteodensitometrie segmentară (DXA) vor putea fi recomandate şi de medicii de familie.

Mai mulţi bani pentru acupunctură şi serviciile dentare

Tot de la 1 aprilie, pentru asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate şi pentru acupunctură, valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

CNAS mai arată că, pentru medicina dentară, se introduce decontarea sută la sută a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni), care nu realizează venituri din muncă.

Cota anterioară de decontare era de 60 la sută, menţionează reprezentanţii CNAS.

De asemenea, pentru asistenţa medicală spitalicească, se introduc servicii noi de spitalizare de zi: colita ulcerativă nespecificată, boala pancreasului nespecificată şi bronhoscopia asociată ecografiei.

Pentru fundamentarea tarifului pe caz rezolvat/serviciu în regim de spitalizare de zi se introduce modelul de pacient, mai arată CNAS, precizând că se modifică şi modalitatea de decontare a servicilor medicale paliative acordate în regim de spitalizare continuă.

Astfel, de la 1 aprilie se vor deconta zilele efective realizate lunar/trimestrial, anterior decontarea făcându-se după externarea pacientului.

Protezele pot fi recomandate şi de chirurgi

Pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire creşte de la 55 la 60 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 4, şi de la 50 la 55 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 3, mai arată CNAS.

Similar, cresc şi tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei (ECOG 4), respectiv de la 60 la 65 lei (ECOG 3).

În tariful pe o zi de îngrijire sunt incluse nu numai costurile materialelor sanitare utilizate, ci şi costurile de transport la domiciliul asiguratului, precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Noile norme mai prevăd că pentru dispozitivele medicale în ambulatoriu, protezele de coapsă modulară cu manşon de silicon şi cele de gambă modulară cu manşon de silicon, acordate pentru amputaţia membrului inferior, ca urmare a complicaţiilor diabetului zaharat sau a afecţiunilor neoplazice vor putea fi recomandate şi de medicii din specialităţile chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.

Normele au fos publicate în 1 martie în Monitorul Oficial.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite