România în secolul viitor: „Va rămâne o mare valoare să poţi ieşi la un mic şi o bere“

În timp ce prezentul nu le îngăduie românilor să-şi privească propriul viitor cu prea mult optimism, când se gândesc la soarta urmaşilor îndepărtaţi, perspectiva se luminează puternic. De la calcularea şanselor relaţiilor de cuplu, la comunicarea prin holograme şi până la micro-roboţi capabili să vindece aproape toate bolile omului- astfel de elemente vor alcătui, în viziunea cetăţenilor de astăzi, societatea românilor de peste 100 de ani.

România prezentului o cunoaştem cu toţii prea bine, mass-media ţinându-ne la curent cu realitatea din întreaga lume aproape în cel mai mic detaliu. Despre viitor ştim prea puţine, dar facem asumpţii pe baza datelor din prezent, respectiv prin raportarea la trecut. D&D Research realiza la finele anului trecut, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, un studiu despre cum văd românii de azi viitorul de peste un secol. Vorbim de anul 2118, 2119 dacă doriţi. Avem şi o contrapondere, în însemnările unui primar al Bucureştiului din perioada interbelică, pe numele său, Demetru Ion Dobrescu, care puncta, la 1934, că ţara, sau cel puţin Capitala, trecea printr-o „adevărată renaştere urbanistă general“. 

Dobrescu, poreclit „primarul târnăcop“ din pricina proiectelor pe care le propunea, care implicau de cele mai multe ori demolări, mutări şi permutări, scria despre propunerile sale prin care viitorul cetăţenilor ţării avea să devină mai confortabil. Ca şi unele persoane publice de astăzi, şi atunci, primarul deplângea abundenţa piedicilor în calea proiectelor de acest fel.

Dacă pentru o privire în trecut, am ales cazul Bucureştiului interbelic, folosindu-ne de însemnările lui Dobrescu şi de ce scriau revistele vremii despre viitor care, între timp a devenit prezent sau chiar deja trecut, despre viitor a vorbit, pentru „Weekend Adevărul”, Constantin Vică, lector universitar la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Centrul de Cercetare în Etică aplicată din cadrul universităţii. Acesta ne-a explicat dacă românii de astăzi sunt sau nu optimişti cu privire la ce rezervă următoarea sută de ani, ce tradiţii vor supravieţui, cum este văzut „omul providenţial” în care românii viitorului îşi vor pune încrederea, dar şi de ce sunt importante aceste răspunsuri care pot părea strict un produs al imaginaţiei celor din prezent.

Studiul despre percepţia românilor cu privire la situaţia ţării de peste un secol a fost realizat pe un eşantion reprezentativ naţional urban de 2.289 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, în oraşe cu peste 100.000 de locuitori, printre care elevi şi studenţi activi în robotică şi specialişti în domeniul ştiinţelor socio-umane sau tehnologiei. Ce măsoară? 

„Imaginarul colectiv al românilor privind viitorul îndepărtat“, după cum a explicat, odată cu publicarea studiului, sociologul Dan Petre, coordonatorul proiectului. În principiu, cetăţenii ţării cred că peste un secol, românii îşi vor fi rezolvat problemele prezente azi în societate mai ales cu ajutorul unor oameni creativi, cu viziune. „M-a bucurat foarte mult să văd că românii se uită la viitorul îndepărtat cu mult mai multă încredere şi optimism decât la viitorul apropiat“, a adăugat Dan Petre.

Dispare telefonul mobil

În ceea ce priveşte progresul, urmaşii îşi vor pune încrederea în lideri providenţiali, indivizi cu viziune care, în viitor, ar produce schimbări benefice pentru societate, peste 73% dintre respondenţii studiului punând rămăşag pe resursa umană în privinţa viitorului progres social. Altfel, importante sunt lucrurile care ţin de confortul personal, motiv pentru care, poate unul dintre cele mai ciudate rezultate ale studiului îl reprezintă credinţa românilor că dispozitivul (gadget-ul) care va dispărea în următorul secol este chiar cel folosit cel mai des: telefonul mobil. 30% dintre participanţii la studiu sunt de părere că mobilul va dispărea, următoarele dispozitive vizate în acest sens fiind calculatorul personal şi televizorul. Asta pentru că există un optimism în ceea ce priveşte progresul în domeniul roboticii, în special în zona aşa-numitei „cyborg-izări“, care presupune integrarea în corpul uman a unor dispozitive cu scopul îmbunătăţirii acestuia. Dispariţia telefonului mobil s-ar produce doar la nivelul formei de fapt, acesta urmând să fie integrat în corp prin implantarea de dispozitive în miniatură. 

„Telefoanele mobile vor fi miniaturizate şi integrate cu anatomia umana în aşa fel încât vom putea vorbi cu oricine doar concentrându-ne asupra contactului acelei persoane“, se mai arată în studiu.

Mulţi nu găsesc problematică  perspectiva unei potenţiale „cyborg-izări“  şi văd procesul ca pe o „extensie naturală a caracteristicii speciei noastre, de a fi conduşi de impulsul de a inventa şi ne a ne îmbunătăţi cu ajutorul tehnologiei“, după cum puncta Andy Clark în volumul „Natural-Born Cyborgs: Minds, Technologies, and the Future of Human Intelligence“. Pe de altă parte, alţii se tem că a crea un organism bio-cibernetic ar ridica probleme etice cu privire la valoarea umanităţii, ori probleme legate de felul în care se va percepe individul.

Referitor la activităţile umane care ar putea dispărea, românii de azi cred că cetăţenii viitorului nu vor mai merge pe jos şi nici nu vor mai conduce maşini. Paradoxal, foarte puţini dintre respondenţi cred în dispariţia unor activităţi de bază - pe care le-am putea numi, în acest contex, „tradiţionale“ - precum sportul sau scrisul de mână.

Relaţiile amoroase devin „logice“

Schimbările se simt şi plan amoros. Dragostea ar deveni din ce în ce mai „logică“, sau, cel puţin, alegerea partenerului, după cum reiese din studiul realizat de D&D Research. Aşadar, tendinţa principală este de „raţionalizare“ sau „cantitativizare“ a relaţiilor de cuplu. Vorbim despre  înlocuirea emoţiilor cu decizii bazate mai degrabă pe raţiune. Concret. Dacă doi parteneri se potrivesc sau nu ar urma să fie calculat prin scoruri sociale, cu ajutorul algoritmilor. 

Specialiştii atrag însă atenţia că, pe termen lung, astfel de metode nu au succes, concluzia lor fiind cel mai adesea că iubirea nu poate fi logică. De pildă, psihologul american Robert J. Sternberg scrie în volumul său „Love Is a Story: A New Theory of Relationships“, că iubirea este mai degrabă sintetică decât analitică, „literalmente sintetică în sensul că sintetizăm o poveste în timpul experienţelor noastre. Poveştile sunt conforme cu reguli intuitive şi experenţiale, nu unele logice şi raţionale. Deci trebuie să ne înţelegem relaţiile ca naraţiuni, nu ca sisteme logice care trebuie să se potrivească“.

Aceste procese care ţin de relaţii vor fi completate de o „editare“ a amintirilor. Respondenţii cred că indivizii vor avea control asupra memoriei, prin înregistrarea, respectiv prin rederularea amintirilor în momentele dorite. Mai mult, „amintirile neplăcute şi incidentele nefericite vor putea fi şterse din memorie pentru a permite o viaţă de cuplu mai bună“.

Socializarea prin holograme. Cazul Japoniei

Dezvoltarea tehnologică va afecta şi cuplurile şi famiile, contactul interuman fiind redus. Aceasta este una dintre cele mai sigure tendinţe, în contextul în care există un interes ridicat faţă de tehnologiile de comunicare care vor evolua atât de mult încât se va ajunge la contacte directe mai rare. Un caz edificator îl reprezintă hologramele. Comunicarea cu roboţii, „care vor putea simula orice fel de conversaţie posibilă“, va permite întreţinerea confortului psihic în absenţa unui interlocutor uman.

Cel mai probabil viziunea românilor de astăzi în privinţa viitorului este influenţată şi de filmele şi serialele de tip science-fiction, dar şi de anumite progrese pe care unele state le-au făcut deja, cu produse similare cu ceea ce găsim doar în cărţi sau filme. Un exemplu îl găsim în Japonia.  Una dintre personalităţile muzicale de succes de aici este Hatsune Miku, un personaj feminin virtual al cărui nume înseamnă „primul sunet al viitorului“. Miku ţine concerte sub formă de hologramă, la care se adună mii de tineri.

Hatsune Miku, în timpul unui concert în Japonia (Foto: businessinsider.com)

Creată în 2007, Hatsune Miku este avatarul, în stil anime, al unui sintetizator de voce denumit „Vocaloid“. Popularitatea pe care a cunoscut-o cântăreaţa virtuală  în ultimii ani e cu atât mai evidentă cu cât software-ul a fost introdus în curriculum-ul de muzică din şcoli. S-ar putea obiecta că e doar o altă ciudăţenie a japonezilor, însă fenomenul lui Miku s-a extins dincolo de graniţele niponilor, începând cu 2013, când a fost lansată versiunea în engleză a „Vocaloid“.

Conform publicaţiei engleze „The Guardian“, europenii şi americanii au rămas destul de sceptici, considerând-o doar un mecanism. Totuşi, popularitatea ei dincolo de graniţele nipone nu a rămas fără ecou, Hatsune Miku cântând, spre exemplu, în deschiderea unui concert ţinut de Lady Gaga, din 2014. Deşi trecerea de la holograma unui personaj fictiv la cea a unei persoane reale, disponibilă pentru fiecare persoană în timp real este încă departe, viitorul promite, se pare, multe.

Viitorul economiei, deja aici

Cum nu putem ignora finanţele nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor, iată câteva perspective despre banii viitorului. Economia de peste 100 de ani s-ar păstra exact prin tendinţele timide de azi, cum ar fi monezile digitale (astăzi avem Bitcoin) sau aprecierile comerciale, adică transformarea în bani a aprecierilor de pe reţelele sociale (influencerii digitali). Mai mult, anumite restaurante au testat deja plata prin intermediul like-urilor sau postărilor. De exemplu, anul trecut, un restaurant din Milano, Italia, le permitea clienţillor cu peste 1.000 de urmăritori pe o reţea de socializare să plătească un fel de mâncare cu o postare. Cu cât numărul de urmăritori este mai mare, cu atât persoana respectivă poate să cumpere o masă mai generoasă.

Surprinzător, şi poate specific pentru români, este că trocul a obţinut un scor de 47%. Deşi sub medie, acesta arată că „românii încă au o perspectivă tradiţionalistă asupra schimburilor economice“.

Se schimbă rolul şcolilor

Dat fiind potenţialul hologramelor devine intuitiv că în viitorul îndepărtat educaţia se va baza pe sistemul „home-schooling“ (şcolarizarea acasă). 60% din românii chestionaţi consideră că elevii şi studenţii vor studia acasă, prin intermediul unor cursuri virtuale şi holograme. Totuşi, în ciuda sentimentului că şcoala, ca instituţie fizică, nu îşi va mai avea sensul, opinia majorităţii este că aceasta va dăinui. Rolul său se va modifica însă fundamental, prin axarea pe „competenţele de convieţuire socială- dezvoltarea empatiei şi a inteligenţei emoţionale“.

Copiilor nu li se va mai preda în şcoli (Foto: arhiva Adevărul)

De altfel, în raportul studiului se atrage atenţia că specialiştii în zona inovaţiei consideră că aceasta va fi provocarea viitorului, aceea de a ne menţine caracterul „uman“ în condiţiile în care tehnologia va avea o pondere cu mult mai mare în viaţa de zi cu zi. De asemenea, peste 65% dintre români sunt de părere că vom putea vorbi şi de „cariere genetice“. Mai precis?  Încă de mici copii, persoanele se vor pregăti pentru viitoarea profesie în funcţie de rezultatele unor analize genetice şi psihologice.

„Arta nu e moartă. Arta se transformă“

Dacă pentru şcolile viitorului îndepărtat provocarea este de a prezerva caracterul „uman“ al indivizilor, aceasta pare să fie diminuată de statutul pe care l-ar avea arta. Foarte puţini dintre români cred într-o eventuală dispariţie a artei, această posibilitate reprezentând cel mai mic scor obţinut la nivelul întregului studiu. 

Ce-i drept, arta se va transforma, aşa cum s-a întâmplat de altfel de-a lungul istoriei, sub influenţa aceluiaşi factor prezent în toate domeniile, tehnologia. Astfel, va deveni multisenzorială, cu „un format «full definition», perceptibil cu toate simţurile simultan- văz, miros, sunet, imagine, atingere“.

Respondenţii cred că muzeele vor dispărea, arta urmând să fie transpusă în totalitate în realitatea virtuală. De asemenea, celebrele „stock images“ (imagini de stocare) vor deveni de domeniul trecutului, pentru că tehnologia chip-urilor implantate va permite „ca fiecare imagine văzută vreodată de vreun individ să fie stocatată imediat automat şi va putea fi accesată ulterior“. Ceea ce nu va dispărea însă ar fi „arta cosmetizării“ imaginilor, altfel spus, editarea lor.

Foto: Shutterstock

Transporturile şi sănătatea

Felul în care vor călători urmaşii noştri de peste 100 de ani se va schimba şi el radical. Părerile sunt împărţite. Unii dintre ei consideră că mijloacele de transport public vor dispărea aproape în totalitate, locul lor fiind luat de drone personale compacte care se vor putea deplasa pe distanţe mici şi medii. Alţii consideră că singura reţea de transport public va fi reprezentată de „transportul supersonic“ care se va realiza printr-o reţea de tuburi supersonice,  sau că „va fi disponibilă teleportarea pentru toate tipurile de materie, inclusiv persoane“. În orice caz, specialiştii în domeniu care au fost co-optaţi în studiu cred că românii din 2118 se vor mira de faptul că predecesorii lor „îşi conduceau maşinile singuri“.

Implanturi artificiale prin care indivizii îşi vor îmbunătăţi performanţele corporale, trăsături planificate ale copiilor din faza de concepţie a acestora, precum şi eliminarea unor boli încă din stadiile incipiente ale dezvoltării embrionare, sau creşterea inteligenţei lor, dar şi vaccinuri cu micro-roboţi care vor fi capabili să vindece aproape toate bolile umane- astfel de realităţi, cred românii, vor domina lumea medicală a viitorului. 

Studiul punctează că domeniul sănătăţii este unul „cu engagement ridicat din partea românilor“, cu scroruri de peste 62% la toate cele trei variante de răspuns. „Tehnologia va juca un rol foarte important în domeniul medicinii, deoarece poate aduce un plus important atât în ceea ce priveşte diagnosticarea, cât şi precizia intervenţiilor (chirurgie, proceduri minim invazive). De asemenea diagnosticarea şi procedurile de rutină vor putea fi efectuate de roboţi pentru a elimina erorile umane“.

                                                                                   Micro-robot medical (Foto: microbotmedical.com)

Locuinţele, modificate în funcţie de mediu

În ceea ce priveşte locuinţele viitorului, majoritatea respondenţilor consideră că acestea vor fi, cel mai probabil, mega locuinţe, adică construcţii verticale înalte de câţiva kilometri, dar construite parţial subteran, precum şi clădiri subacvatice. 50% dintre respondenţi, respectiv 44,9% împărtăşesc aceste viziuni, în timp ce 37% cred că vor putea apărea şi construcţii aeriene.

Motivul principal pentru care sunt alese construcţii subacvatice sau subterane o reprezintă nevoia oamenilor de a construi în medii care „să ofere protecţie faţă de fenomenele meteo extreme, temperaturile ridicate sau scăzute“. Practic, reprezintă soluţii de „supravieţuire”, după cum sunt numite în studiu. Asta pentru că felul în care vor locui urmaşii noştri peste un secol va fi puternic influenţat de climă, ale cărei schimbări nu vor produce un mediu înconjurător „prietenos“.

Grătarele, pentru privilegiaţi

Ajungem la felul în care îşi vor petrece românii viitorului timpul liber. O urmare firească a unor schimbări climatice puternic negative va fi că dorinţa oamenilor de a petrece timp în afara casei se va reduce în mod semnificativ. Ne putem aştepta la un nivel din ce în ce mai mare de izolare a indivizilor. Tehnologia, prin intermediul dispozitivelor de realitate virtuală, va facilita petrecerea unui timp plăcut în casă, unde fiecare va putea asista la concerte sau la evenimente sportive. De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi consideră că oamenii viitorului nu vor mai citi, cărţile urmând să fie „încărcate“ în creier.

Doar o clasă privilegiată de persoane îşi va mai permite să iasă în aer liber, dat fiind că zonele acoperite de vegetaţie naturală vor deveni o raritate. O surpriză aici. Participanţii la studiu cred că această „elită“ va păstra anumite obiceiuri alimentare de care românii se bucură şi astăzi. Este vorba de „componenta emoţională“  pe care hrana o va avea în viitor. 

„Ea (componenta emoţională-n.r.) va fi rezervată momentelor speciale sau persoanelor din păturile sociale bogate, accesul la hrană «natural» fiind destul de redus… participanţii consideră că micii, grătarul, mersul la piaţă şi statul la şpritz sunt în ADN-ul alimentar al românilor şi vor fi la fel de prezente în viaţa acestora şi peste 100 de ani“.

Cât despre cealaltă componentă a hranei, cea funcţională, care ţine de supravieţuire şi de buna funcţionare a organismului şi psihicului, va fi asigurată de inovaţii în domeniu care vor duce la producerea de hrană ieftină şi rapid de consumat. Se preconizează că vor fi rezolvate foametea din ţările sărace şi problema lipsei timpului din ţările dezvoltate.

Constantin Vică, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică

„Când faci un studiu despre viitor îi inviţi pe oameni să dea un test de moralitate“

„Weekend Adevărul“: Atitudinea românilor în ceea ce priveşte viitorul apropiat este cel mai adesea pesimistă. Cum se face că în privinţa viitorului îndepărtat se schimbă perspectiva într-un fel atât de radical?

Constantin Vică: Şi eu m-am gândit de ce a ieşit aşa. Cred că e legat de efectul care apare în momentul în care ne raportăm faţă de prezent, pentru că ne simţim mai încorsetaţi. În momentul în care ne raportăm la viitor, acesta seamănă mai degrabă cu proiecţia a ceea ce ne dorim să ni se întâmple. 

În momentul în care încadrezi aşa un astfel de studiu, cum va fi peste 100 de ani,te deconectezi într-un fel de toate problemele, de tot ce se întâmplă acum şi de ceea ce crezi că e rău şi nu îţi merge. Priveşti întotdeauna în viitor şi apare ca fiind foarte luminos. Cu toate că e aici o contradicţie, pentru că mai mult ca sigur niciunul dintre noi nu va prinde viitorul (râde). 

Concluziile şi mie mi s-au părut surprinzătoare. Îmi explic asta prin simplul fapt că oamenii îşi fac închipuirea despre viitor şi, implicit, critica lor la adresa prezentului, care nu se va ridica niciodată la nivelul acelui viitor luminos în care putem să vorbim cu roboţii, de exemplu.                               

                                                                                                              (Foto: Eduard Enea)

Ce te-a surprins în acest studiu?

Mi s-a părut ciudat, de exemplu, că peste 86% din populaţia României este creştin-ortodoxă, dar n-au nicio problemă să-şi facă chip cioplit. La acest nivel, se vede cât de slabă e legătura religioasă de fapt. Aici, românii gândesc exact ca restul lumii, că vor sta de vorbă cu roboţii, că vor locui în casă, poate vor face chiar sex.

Se vorbeşte şi despre oameni providenţiali, de indivizi care vor să aducă progresul în societatea viitorului. Cu politicianul ce se întâmplă?

Ăsta e încă un anacronism în viitor, pentru că oamenii nu vor mai fi oameni politici, sau nu în felul ăsta în care îi vedem astăzi. De ce văd ei tot imaginea asta? Ţine de cultura politică a locului. Nici n-a prea fost alt model cultural. Au fost Carol I şi Carol al II-lea, oameni providenţiali, Ceauşescu, omul providenţial. Regele Mihai s-a dorit a fi omul providenţial. Chiar şi Băsescu a fost văzut la un moment dat tot ca om providenţial, cel care vine şi te salvează. Aici e cultura politică. 

E interesant când faci un studiu de genul ăsta, că scoţi la suprafaţă lucrurile la care oamenii nu se gândesc foarte mult. Chestiunile înrădăcinate, chiar adânci, culturale. Cum ar fi faptul că vom avea omul providenţial, dar o să avem roboţi. De ce nu robotul providenţial, dacă tot schimbăm total lumea din jurul nostru?

Ce spune astfel de studiu despre românii de astăzi ?

Când faci un studiu despre viitor e ca şi cum îi inviţi pe oameni să dea un test de moralitate şi de acolo ies la suprafaţă intuiţiile lor, cadrele morale în care se mişcă. Scoţându-i din întrebarea asupra prezentului, devin mult mai degajaţi. Seamănă, într-un anumit sens, cu experimentele morale. Nu eşti tu acolo, va fi peste 100 de ani. Atunci spui lucruri pe care altfel nu le-ai spune. 

Ajungi să crezi în puterea tehnologiei, în puterea tehnologiei medicale, dar, în acelaşi timp, să ai pesimismul ăsta, că oamenii se vor întâlni din ce în ce mai puţin unii cu alţii din pricina schimbării climatice şi va fi foarte greu să trăim în afara clădirilor. E unul dintre subiectele studiului. 

E un anume pesimsim amestecat cu optimismul provenit dintr-un anume fixism tehnologic, din ideea că tehnologia poate repara lucruri. Dar, în acelaşi timp, oamenii s-au simţit destul de liberi încât să recunoască că unele lucruri nu se pot repara. De aceea mai vine liderul charismatic, ne mai rămâne să mâncăm mici şi să bem bere.

Chiar, ce se întâmplă cu astfel de obiceiuri, precum grătarele, micul şi berea?

Cred că e o chestiune de normalitate socială, că oamenii încă îşi mai doresc convivialitate. Chiar dacă sunt nişte contradicţii. Nu o să mai putem trăi atât de mult afară, nu o să mai interacţionăm atât de mult cu oamenii, dar, în acelaşi timp, va rămâne o mare valoare să poţi ieşi la un mic şi o bere.

Avem şi noi un ataşament culinar.

Da, un ataşament culinar care cumva îţi va duce şi identitatea mai departe. Spune ceva despre cultura noastră: non-stop să ne referim la faptul că suntem români, că aparţinem de ceva, că nu suntem ai nimănui. Cred că e boală a culturilor mici, întotdeauna trebuie să se identifice cu ceva mai mare, cu naţiunea, cu modul nostru de viaţă, cu convivialitatea românească. La fel şi la bulgari sau maghiari. Cred că de aici apelul ăsta la modul convivial de astăzi pe care îl dorim replicat pe viitor. 

STUDIU DE CAZ. Cum îşi imaginau interbelicii Bucureştiul în viitor

„Ehe, pe vremea noastră, aveam doar două ore de TV.“ „Serios?! Şi ce făceaţi în rest? O ardeaţi pe net?“, suna o reclamă mai veche la o campanie care sprijinea înfiinţarea unui muzeu al comunismului în România. Cu aceeaşi imaginaţie şi urmărind tendinţele, povestea unui „pogo“ la un concert rock ar putea suna la fel de bizar pentru generaţiile viitoare. Dacă ne plasăm în „minunata lume nouă“ din viitor, aşa cum reiese ea din studiul realizat de D&D Research, în care 62% din români cred că distracţia se va muta în case, iar concertele vor fi exclusiv digitale, datul din cap şi mâna încornorată ar putea fi considerate experienţe so last century.

Sentimentul e aproape la fel de confuz şi dacă privim, azi, peste umăr, la activităţile de recreere ale oamenilor şi la modul în care-şi proiectau viitorul secolul trecut. Iată un exemplu, oferit de regina Elisabeta, care surprindea atmosfera bucureşteană şi schimbările cu iz franţuzesc care au survenit în oraş în perioada 1860-1890: 

„Când am ajuns aici, nicio doamnă nu mersese încă pe jos pe străzile oraşului: nu se cuvenea  şi, în plus, era imposibil, pentru că în mijlocul drumului se forma un adevărat şanţ cu apă, noroi şi mizerie. Astăzi, domniţele merg toate pe străzile străjuite de magazine şi de cafenele, unde oamenii servesc căpşuni şi şampanie sau îngheţată, aşezaţi în faţa unor mese mici, încercând să imite moravurile pariziene. Înalta societate ştie ce se joacă mâine în teatrele din Paris, în saloane sunt criticate zilnic ultimele cărţi şi capricii ale modei. Se decupează reviste ca şi cum oamenii ar locui într-un cartier al Parisului şi n-am fi separaţi, de fapt, de întreaga Europă“, potrivit datelor din cartea „Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie XV“, apărută în 2001.

Nu acelaşi lucru se putea spune despre Bucureşti după Primul Război Mondial. Oraşul era în asemenea haos, încât se punea problema să se mute capitala României la Braşov. Autorităţile locale de atunci au căutat să dea un suflu modern oraşului. Se vorba despre urbanizare, despre sistematizarea şi înfrumuseţarea oraşului mai mult ca niciodată. Interbelicii erau fascinaţi de clădiri îndrăzneţe, de bulevardele largi cu vitrine ispititoare. Era perioada când planurile de modernizare se scriau astfel: asfaltul, pe străzile principale şi piatra cubică la periferie.

Mare parte din procesul de modernizare a oraşului de-atunci îi este datorat lui Dem I. Dobrescu – primar în funcţie între anii 1924 şi 1934. Dobrescu dorea să asaneze lacurile din oraş, visa la o esplanadă pe Dâmboviţa şi avea ideea unui „metropolitan“, adică a unui metrou care să uşureze transportul prin oraş. Poreclit „primarul târnăcop“ pentru modul său dur de a schimba faţa oraşulUI, contestat adesea de oponenţii politici liberali, Dobrescu e cel care a oferit Bucureştiului denumirea de „Micul Paris“.

În „Realitatea ilustrată“ din 19 februarie 1934, Dem I. Dobrescu îşi descria astfel eforturile de modernizare a Capitalei: „Am căutat să dăm un aspect mai impozant străzilor şi pieţelor; am scăpat de murdărie; am liberat strada şi trotuarul de bărăcile de saci şi rogojini; am scăpat oraşul de bragă, de limonadă şi de grătare. In Bucureşti mai sunt colţuri urâte, dar am scăpat de colţurile oribile. Am început pavarea întregei Capitale cu asfalt la centru şi cu piatră la periferie, care va ridica enorm aspectul ei civilizat. Am început asanarea lacurilor, care va scăpa pe locuitori de friguri şi de oftică şi ne va da apă pentru spălarea canalelor. Este nevoe de a se organiza un târg de vite la Abator, iar transportul cărnii să se facă în camioane automobile higienice speciale. Deocamdată am scăpat de hodoroagele murdare, care cărau seara băligar şi dimineaţa carnea pe care o mâncam“.

În aceeaşi publicaţie, Dem I. Dobrescu îşi enumera planurile sale de a transforma Bucureştiul într-o metropolă a Balcanilor. Iată câteva din ce visau interblicii pentru Capitala ţării:

• Un metropolitan, adică un metrou, care să uşureze transportul de călători şi de mărfuri prin oraş. Acesta urma să aiba două linii în jumătatea de sud a oraşului şi două linii în cea de nord.
•  „Speranţa oraşului nostru este în espanada Dâmboviţei“, era planul lui Dobrescu, care să se realizeze prin acoperirea albiei sale. „Ea va aerisi oraşul, va ridica valoarea urbanistică şi va uşura imens circulaţia capitalei noastre. Espanada Dâmboviţei are avantajul că împarte oraşul în două părţi aproape egale. Sub Dâmboviţa acoperită com putea realiza metropolitanul oraşului,  care va uşura transporturile de mărfuri şi de persoane“, explica primarul. De altfel, aoperirea râului în partea lui centrală s-a şi înfăptuit până în 1935. Dâmboviţa a rămas acoperită cu planşee de beton până în anii ʼ80 pe distanţa dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Naţiunile Unite. Esplanada rezultată avea benzi de circulaţie pentru automobile şi linii de tramvai, precum şi multe scuaruri şi vegetaţie. Se dorea extinderea ei pe tot cursul râului prin Bucureşti.
• Un brâu de verdeaţă care să înconjoare oraşul şi la care orice bucureştean să ajungă în 30 de minute cu tramvaiul electric. Acest brâu urma să fie constituit pornind de la pădurile deja existente la periferia oraşului.
• O şosea circulară „netedă ca în palmă“, pe care automobiliştii să se plimbe în voie. Pe atunci, Bucureştiul era mai mic, aşa că şoseaua urma să fie construită pe muchia dealurilor, pentru ca oraşul să poată fi admirat de sus.
• Plănuiau ca, în 30 de ani, electricitatea să fie pretutindeni şi oamenii vor aspira praful cu „aparatele de vacuum“:
• „Electricitatea a luat un mare avânt. Nu se mai găteşte, nu se calcă rufe decât cu electricitate. Servitoarele aproape au dispărut, deoarece lemne nu se mai cară pe scări ˗ toate casele au calorifer! Multe treburi se fac în mod mecanic sau automat. Gunoiul, praful şi covoarele se curăţă cu aparatele de «vacuum».“, îşi închipuiau interbelicii Bucureştiul în 1964.
• De asemenea, casele nu aveau să aibă mai  mult de douăsprezece etaje, pentru că bucureştenilor nu le plac clădirile prea înalte. „Bucu­reştiul a fost întotdeauna un oraş-grădină“, nota Dem I Dobrescu în „Realitatea ilustrată“, care spera ca oraşul să aibă multe piaţete şi grădini.

• „S ’au inventat avioane mici, cu cari lumea ar putea sbura prin oraş“, mai era o altă idee îndrăzneaţă a interbelicilor. În aceleaşi număr din „Realitatea ilustrată“, un fachir venit la Bucureşti face un exerciţiu de imaginaţie şi descrie atmosfera oraşului în 1964. „Azi, oltenii nu mai umblă pe stradă cu cobiliţa şi coşurile în spinare. Fiecare oltean are în anul 1964 un mic balon în spate, pe care-l desumflă sau îl umflă după nevoe. Balonul e prevăzut c-un aparat producător de gaz heliu. Hidrogenul a fost părăsit  cu desăvârşire, căci provoca incendii... Sboară de pe un acoperiş pe altul, peste străzi, fărâ să mai încurce circulaţia pe jos“, nota fachirul, care descria şi cum funcţionau afacerile oltenilor transmise din generaţie în generaţie.

„Copiii oltenilor de la începutul veacului au ajuns astăzi un fel de paseri albe, pe cari le vedem trecând deasupra oraşului. In ha­latele lor albe imaculate, sboară de colo, colo şi se lasă din văzduh pe platformele caselor, unde, cu ajutorul ascensoarelor, vin la o anumită oră gospodinele, pentru a-şi face cumpărăturile. Toate aceste platforme de aprovizionare de pe acoperişuri au fost amenajate pe cheltuiala primăriei:, spre a potoli protestele vigu­roase ale «Asociaţiei oltenilor-precupeţi» , ajunsă o forţă politică, cu repre­zentanţi în parlamentul ţării“.

Mare parte dintre planurile primarului Dem I. Dobrescu au rămas doar pe foaie. Au fost realizate în timpul mandatului său, altele au fost trecute de comunişti la capitolul „mari realizări“ . Metroul, de pildă.

În timpul „primarului târnăcop“, au extinse reţele de iluminat electric, au existat ample lucrări de pavare a străzilor, au început lucrări de amenajare a lacurilor şi bălţilor bucureştene. Multe dintre străzile importante din Capitală, Calea Victoriei, Calea Griviţei, Calea Văcăreşti, Şoseaua Pantelimon, Şoseaua Colentina etc. au fost lărgite, aliniate şi modernizate. Era planul său de căpătâi, fiindcă simţea că problema cea mai mare a oraşului avea să devină circulaţia.

„Pentru secolul vitezei, Bucureştiul este un oraş anacronic. Peste câtva timp nu vom mai putea circula în Bucureşti decât cu viteza carului cu boi“, spunea Dobrescu în anii ʼ30. Iată că, un secol mai târziu, primarul Dobrescu ar avea aceleaşi probleme urbanistice de rezolvat.