Rafila reclamă o „paralizie decizională“: Evoluţia pandemiei se datorează abordărilor politice şi politicianiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila FOTO digi24.ro
Alexandru Rafila FOTO digi24.ro

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, afirmă că aproape jumătate dintre cazurile de deces asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 în România s-au înregistrat după 1 ianuarie 2021 şi susţine că guvernanţii au avut o abordare "politică şi politicianistă" în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei create de criza sanitară.

"De ce nu există o politică de frânare, dacă vreţi, a creşterii, ci, dimpotrivă, o paralizie, dacă vreţi, decizională în această perioadă, mi-e foarte greu să înţeleg. De fapt, înţeleg. Sunt mizele politice, de popularitate, dar nu cred că sunt elemente serioase", declară parlamentarul.

"Noi am avut cea mai mare mortalitate după cel de-al Doilea Război Mondial în lunile octombrie şi noiembrie, au avut loc alegerile la începutul lunii decembrie, iar numărul de decese după data de 1 ianuarie să ştiţi că a fost destul de important. Din totalul de 34.000 de decese înregistrate în România datorită acestei boli, 16.400 au fost înregistrate după data de 1 ianuarie. Deci, în mod evident, evoluţia pandemiei, consecinţele asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mortalităţii din România se datorează, de foarte multe ori, abordărilor politice şi politicianiste în ceea ce priveşte această pandemie", a afirmat Alexandru Rafila, luni seară, la B1 Tv.

Medicul a vorbit şi despre "oportunitatea unor mari manifestări publice, fie că sunt congrese politice, fie că sunt alte tipuri de manifestări".

 

El a susţinut că nu este "foarte optimist apropo de revigorarea campaniei de vaccinare". 

"Am o mare, mare nelămurire: de ce treimea aceea din populaţie care nu era decisă nu s-a vaccinat. (...) Ăsta cred că este, de fapt, eşecul major: să nu reuşeşti să convingi oameni care aveau nevoie de informaţii, de încredere, să transmiţi acest lucru, este total inexplicabil", consideră Alexandru Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite