Prognoza meteo pentru următoarele trei luni: valorile termice vor fi apropiate de cele normale, iar cantităţile de precipitaţii vor fi în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următoarele trei luni regimul termic va fi apropiate de normele climatologice, urmând ca în luna martie să se înregistreze în unele zone 6 grade Celsius. Specialiştii au anunţat că precipitaţiile vor fi în creştere, în lunile ianuarie şi martie, în majoritatea regiunilor.

În luna ianuarie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice în sudul, sud-estul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal. Temperaturile medii lunare se vor încadra între -4 grade Celsius în Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia şi Maramureş şi -2 grade în Moldova. În unele zone din vestul ţării se vor înregistra valori de zero grade.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării. Precipitaţiile se vor încadra între 20 de litri pe metru pătrat în Moldova, 40 de litri pe metru pătrat în Banat şi 60 de litri pe metru pătrat în Maramureş.

În februarie, temperaturile înregistrate se vor situa sub mediile climatologice în nordul şi centrul ţării, în nord-estul ţării acestea vor fi mai ridicate, în timp ce în restul regiunilor valorile termice vor fi normale.

Specialiştii au anunţat că în Transilvania şi Muntenia temperaturile se vor încadra în jurul valorii de -4, în timp ce în Moldova şi Dobrogea acestea vor fi de zero grade. În vestul Dobrogei sunt anunţate temperaturi chiar şi de 2 grade. Media multianuală lunară este de -1 grad Celsius.

Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite normale, local, în zonele estice şi sud-estice, iar în restul teritoriului vor fi excedentare. Cantităţile de precipitaţii vor oscila între 20 de litri pe metru pătrat în Transilvania, Muntenia şi Banat şi 60 litri pe metru pătrat în Maramureş. 

În martie, prima lună de primăvară, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în sudul şi sud-estul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general, sub normal. 

Temperaturile medii lunare pot coborî până la -4 grade Celsius în Maramureş, dar pot urca până la 4 grade Celsius în Muntenia şi Moldova. Specialiştii au anunţat că în Banat şi în sudul ţării valorile termice ar putea urca chiar şi până la 6 grade.

Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt preconizate în Maramureş, 80 de litri pe metru pătrat, şi în jur de 40 de litri pe metru pătrat în restul ţării.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii este estimată, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite