Prognoza meteo: Vremea rea face ravagii. Unde loveşte grindina şi cât va ploua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtuni puternice, în următoarele zile FOTO Shutterstock
Furtuni puternice, în următoarele zile FOTO Shutterstock

Vremea se încălzeşte, dar vijeliile rămân la putere. Meteorologii anunţă ploi torenţiale, cu fulgere şi tunete, dar şi căderi de grindină.

Miercuri, 4 mai, conform Administaţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, însă gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi la începutul nopţii, când local în jumătatea nordică a teritoriului şi izolat în rest vor fi averse şi descărcări electrice.

 Pe suprafeţe mici se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate şi va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15-25 de grade Celsius, iar cele minime între 3-12 grade Celsius.

 În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara şi vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, anunţă ANM, va fi de 21-22 de grade Celsius, iar cea minimă de 8-10 grade Celsius.

Joi, maxime de 23 grade Celsius

Joi, 5 mai, vremea va fi caldă în vestul şi sud-vestul ţării, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii mai. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special în a doua parte a zilei când în zonele montane şi submontane, pe alocuri în regiunile sud-estice şi izolat în restul teritoriului vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. Izolat ploile pot avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi de scurtă durată posibil şi în restul zonelor, asociate averselor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 16-26 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Oltenia. Conform ANM, minimele termice vor fi cuprinse între 20-23 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 13-14 grade Celsius în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, maxima va fi în jurul a 22 de grade Celsius, iar minima de 8-10 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei, dar probabilitatea pentru averse va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Vânt slab şi averse

Vineri, 6 mai, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. În vestul şi nord-vestul ţării, iar după-amiaza şi în zonele montane şi submontane, temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice; pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar averse vor fi posibile izolat.

 Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în Banat şi pe spaţii mici, de scurtă durată, şi în restul zonelor, asociat ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 -24 de grade Celsius, iar cele minime între 3-14 grade Celsius.

În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 7-8 grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. 156 de civili au fost evacuaţi de la fabrica Azovstal din Mariupol, afirmă Zelenski

Interviu cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier: „Refuzul lui Zelenski de a mă primi nu schimbă solidaritatea noastră cu Ucraina“

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite