Prognoza meteo pe două săptămâni. Caniculă în aproape toată ţara. Şansele de precipitaţii sunt foarte mici
0
Prognoza meteo pe două săptămâni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza valabilă pentru perioada 9 – 16 august potrivit căreia vom avea partea de caniculă în cea mai mare parte a ţării, maximele ajungând şi la 36 de grade. De asemenea, specialiştii au precizat că doar izolat ar putea ploua.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Banat
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi, astfel că în toată regiunea se va instala şi se va intensifica din nou canicula, media maximelor termice fiind în creştere de la 32 de grade pe 3 august, la aproximativ 36 de grade pe 6 şi 7 august.
În perioada 8 – 10 august vremea se va răci, astfel că maximele se vor încadra între 33 şi 35 de grade, urmând ca după această dată temperaturile să se ridice, regimul termic fiind unul ridicat, local canicular.
Aceeaşi evoluţie este estimată şi în cazul valorile nocturne, acestea urmând a fi în perioada 4 - 7 august, dar şi în a doua săptămână a intervalului, în medie de 18…19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O uşoară scădere de temperatură va fi posibilă în perioada 9 -11 august când vor fi medii ale minimelor de 16…17 grade.
Cantităţile de precipitaţii pentru această perioadă vor fi deficitare, doar izolat fiind posibile ploi slabe, de scurtă durată.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Crişana
În prima săptămână prognozată valorile termice vor creşte, acestea ajungând la 36 de grade în perioada 6 – 8 august, când va fi canicula în toată regiunea. Ulterior, va urma o perioadă scurtă de răcire de răcire a vremii, pe 9 şi pe 10 august, când maximele vor fi de 33…35 de grade. După aceste zile, temperaturile vor urca din nou, izolat fiind caniculă.
În regimul valorilor nocturne, variaţiile nu vor fi importante, fiind estimata o medie de 18…19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O uşoară răcorire va fi posibila în perioada 9 - 12 august când vor fi aproximativ 17 grade, în medie, pe regiune.
Pe parcursul celor două săptămâni, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, doar izolat fiind estimate ploi slabe, de scurtă durată, cel mai probabil în perioada 11 - 13 august.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Transilvania
În intervalul 3 - 7 august vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel ca în vestul si sud-vestul regiunii se va instala din nou canicula, temperaturile maxime urmând a creste de la o medie de 30...31 de grade la aproximativ 34 de grade în data de 6 august.
Va urma o uşoară diminuare a regimului temperaturilor în perioada 8 - 10 august, când maximele vor fi în jurul a 32 de grade, după care se va încălzi din nou, regimul termic fiind foarte ridicat, local canicular.
În privinţa valorilor nocturne, acestea vor fi în medie de 12...13 grade în primele nopţi, dar şi în perioada 9 - 11 august, când în depresiuni vor fi şi valori mai mici de 10 grade. În restul perioadei media regională va fi de 14...15 grade.
Probabilitatea de ploaie se va menţine foarte redusă pe parcursul intervalului de referinţă, ploi de scurtă
durată fiind aşteptate doar izolat, în special în zonele mai înalte de relief, în perioada 11 – 13 august.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Maramureş
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, temperaturile vor continua să urce, astfel că local se va instala din nou canicula, media maximelor termice fiind în creştere de la 31 de grade pe 3 august la
aproximativ 35 de grade pe 7 august.
O uşoară scădere a temperaturilor va fi posibilă în perioada 8 – 10 august, când maximele vor fi de 34 de grade. Ulterior, maximele vor urca din nou, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză maximele să urce din nou, local fiind aşteptate temperaturi caniculare.
Valorile termice nocturne vor fi în medie de 15...17 grade, ceva mai scăzute în primele nopţi, dar şi în perioada 9 - 11 august.
Pe parcursul celor două săptămâni, cantităţile de precipitaţii vor continua să fie deficitare, cu probabilitate foarte redusă pentru ploi izolate, de scurtă durată, în special în zonele mai înalte de relief.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Moldova
Până pe 7 august va continua să se încălzească de la o zi la alta, astfel că în sudul regiunii se va instala din nou canicula, temperaturile maxime urmând să crească de la o medie de 30...31 de grade la aproximativ 33 de grade pe 6 august.
Tendinţa pentru restul intervalului fiind de persistenţa a unui regim termic foarte ridicat, local canicular, cu o posibilă uşoară răcorire în jurul datei de 8 august. Aceeaşi evoluţie este estimată şi în regimul valorilor nocturne, cu o medie de 14...15 grade în primele nopţi şi 16...18 grade în restul perioadei.
Probabilitatea de ploaie se va menţine foarte redusă pe parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea de ploaie fiind foarte scăzută pe tot parcursul celor două săptămâni.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Dobrogea
Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, astfel că temperaturile maxime se vor menţine în general la o medie de 30...32 de grade, iar în vestul zonei izolat va fi caniculă cel mai probabil în a doua săptămână.
Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, valori mai mici (aproximativ 19 grade, medie regională) urmând a se înregistra în primele nopţi.
Probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză, averse slabe fiind
posibile izolat doar pe 5 august.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Muntenia
Vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, astfel că vor fi maxime termice în medie de 33...34 de grade. Pe parcursul primei săptămâni va fi caniculă izolat la câmpie, iar în cea de-a doua, estimările specialiştilor indică un posibil val de căldură mai intens şi persistent.
Media minimelor termice va fi de 17...19 grade, dar în zonele joase de relief vor fi şi nopţi tropicale, când local temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare pe tot parcursul celor două săptămâni, doar izolat, în estul şi în sudul extrem al regiunii, fiind posibile averse slabe în zilele de 5 şi 6 august.
Prognoza meteo pe două săptămâni în Oltenia
Vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, astfel că vor fi maxime termice în creştere de la o medie de 31...33 de grade în primele zile, la 34...35 de grade în jurul datei de 6 august când local va fi caniculă. După un scurt interval cu temperaturi ceva mai scăzute (perioada 8 -9 august), specialiştii estimează un posibil val de căldură mai intens şi mai persistent.
Media minimelor termice va fi de 17...19 grade, dar vor fi şi nopţi tropicale când local temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, doar cu totul izolat, în zonele mai înalte de relief, fiind posibile ploi de scurtă durată.
Prognoza meteo pe două săptămâni pentru zona de munte
Vremea se va menţine caldă pe parcursul celor două săptămâni, fără variaţii termice semnificative, astfel ca maximele vor fi, în medie, între 21 şi 24 de grade, iar minimele de 13...14 grade, mai scăzute în primele nopţi.
Probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză, ploi de scurtă durată fiind de aşteptat doar izolat, în special în jurul datei de 6 august.
Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele trei luni (august, septembrie şi octombrie), potrivit căreia, temperaturile vor înregistra nivele peste valorile normale, iar cantităţile de precipitaţii vor fi scăzute în aproape toate regiunile.