Prima-doamnă a cărui stat? Republica Sexistă România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar câteva luni în urmă, pe piaţa ideilor se rostogolea un concept generos, voit empatic, numit de cititorii aproximativi de Kuhn „schimbare de paradigmă“, dar care s-a dovedit o găselniţă intelectualistă menită să genereze câteva dezbteri de studio ca apoi să moară subit: prima-doamnă a României, după modelul american.

O fişă a postului gata definită, un birou la Cotroceni. Carmen Iohannis era perfect eligibilă. Prezenţă gracilă, educată, cu alegeri rafinate şi simple, cu o profesie respectată şi încărcată de pretigiu social, o doamnă lipsită de stridenţe. În fine, un personaj nezgomotos în vreun fel. Nu a trecut mult şi a devenit centrul de interes, mutându-l pe preşedinte de câteva ori la periferia atenţiei publice.

Doar că, în cazul unei femei, funcţionează un truism întristător: nu există dezbatere dacă nu se iau în discuţie lungimea rochiei, modelul pantofului, adecvarea cromatică pentru momentul zilei.

Ca într-o ţară de modiste, toata lumea devine brusc expertă în fashion. Şi în reguli de protocol, deşi bunele maniere, proto-categoria regulilor de protocol, ne sunt încă străine.

Cuplul prezidenţial a început să hrănească o nevoie socială elementară: nevoia de stabilitate, nevoie pe care politicul si economical ratează să o valideze. Cum nu există stabilitate si previzibilitate în cele doua domenii esenţiale de care depind scenariile de viaţă individuală si, în cel mai autentic liberal mod, planul de viaţă al milioanelor de cetăţeni, atunci compensăm cu un soi de love story prezindenţial care ne hrăneste această nevoie: un cuplu stabil, o relaţie partenerială, o poveste de cuplu pe care mulţi dintre noi si-o doresc. În definitiv, o mostră de stabilitate într-o spaţiu al instabilităţii perpetue.

Prima-doamnă a Romaniei nu e o funcţie, e un rol. În consecinţă, nu poate preupune o fişă a postului: nu trebuie să citească Fraţii Grimm în orfelinate, să viziteze azile de bătrâni, să taie panglici, să facă acte de caritate şi să redefinească filantropia. Nu trebuie să facă nimic, e suficient că există, pentru că România şi presedinte burlac sunt două categorii mutual exclusive. Orice ar face sau nu ar face prima-doamnă, există o constantă: va fi criticată şi i se vor analiza cu sârg „scăderile“. Sau, dimpotrivă, va fi elogiată fără noimă pentru „minunatele alegeri vestimentare“ de parcă buna funcţionare a statului depinde de imprimeul unei rochii. Se vor întreba unii de ce, de pildă, la vizita oficială a lui Erdoğan nu s-a îmbrăcat ca Emine Erdoğan. Poate pentru că Emine Erdoğan purta hijab? De ce poartă auriu în miezul zilei şi „Shantung de mătase roz nude cu revere scurte“? Sau va fi, la antipod, lăudată excesiv pentru alegerile vestimentare, în fraze lungi, scrise expert, în jargonul revistelor de modă. Nici aşa, nici aşa, pentru că rezultatul e identic: devine, fără voie, un personaj antipatic. 

Glosatul excesiv pe marginea unei mâneci sau al unei bluze, fie ele ale primei-doamnei arată, de fapt, aşteptările societăţii. Înţeleg să existe şi genul acesta de comentarii de specialitate, dar ele să nu curgă fluviu şi ca breaking news. Să vină, dacă trebuie, din partea celor care lucrează în domeniul modei, dar nu îmi doresc să văd analişti şi cvasi-analişti politici convertiţi în modiste.

Trimiterea în minorat a tot ceea ce înseamna ideea de feminitate, bagatelizarea intereselor şi preocupărilor femeilor reprezintă o forma de misoginie. Nu una care se vede cu ochiul liber, ca în alte cazuri.

Însă, în timp ce bărbatii sunt judecaţi după fapte şi cuvinte, femeile sunt judecate după: fapte, cuvinte, rochii.

Ele singure se judecă între ele. Sunt femeie si nimic din ce e femeiesc nu îmi este străin, dar nu mă priveste cum se îmbracă prima-doamnă. Oricum, nu mă priveşte preţ de un weekend întreg de ştiri şi de pagini de ziare. Mă interesează, însă, să nu devină un personaj ridiculizat. Şi, pentru că e prima dată când România are o prima-doamnă ceva mai vizibilă decât cele din trecut, mă interesează să îşi onoreze rolul. Să rămână, în ochii noştri, prima-doamnă a României, nu prima-fashionistă României. Dar asta depinde şi de noi şi de aşteptările noastre  de la o femeie în general, fie ea prima-doamnă a României.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite