Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie: „Fumătorul pasiv nu e protejat prin lege. Trebuie interzis fumatul în spaţiile publice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii cer interzicerea fumatului în spaţiile publice din România FOTO Arhivă Adevărul
Specialiştii cer interzicerea fumatului în spaţiile publice din România FOTO Arhivă Adevărul

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP), profesorul Florin Mihălţan, afirmă că în acest moment fumătorul pasiv nu este protejat prin lege, iar aceasta ar trebui modificată astfel încât fumatul să nu fie permis în spaţiile publice.

Doctor Florin Mihălţan, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, unde participă la un proiect derulat de Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Colegiul Universitar Davidson din Statele Unite ale Americii (SUA), că deşi incidenţa fumatului în rândul românilor a scăzut de la 33-35% în 2007-2008 la 27 % în 2011, de când datează cel mai recent studiu, lucrurile nu se petrec cu viteza dorită, din cauza unor probleme în legislaţie, arată Mediafax.

Mihălţan a arătat că fumătorul pasiv nu este protejat prin lege, care ar trebui modificată astfel încât fumatul să nu fie permis în spaţiile publice, nici măcar în restaurante sau baruri, cum se întâmplă deja în mai multe ţări din Uniunea Europeană.

„Sunt cifre care merg în jos, nu merg cu viteza cu care ne-am dori, acest lucru fiind generat de foarte multe probleme legate de legislaţie. Legislaţia românească este o copie palidă a unei legislaţii învechite spaniole, cu foarte multe goluri în ceea ce priveşte existenţa spaţiilor publice pentru fumat. Mai ales, nu este implementată şi controlată. (…) În legislaţie ar trebui corectate următoarele elemente: în primul rând, într-adevăr toate spaţiile publice trebuie să fie fără fumat, pentru că fumătorul pasiv nu este protejat prin lege. În al doilea rând, trebuie ca punctele de vânzare să fie la distanţă mare de şcoli, iarăşi un lucru care nu este respectat”, a spus preşedintele SRP.

România, pe locul 19 în Tabacco Scale

Potrivit medicului pneumolog, la nivel european România este pe locul 19 pe „scara tabagismului” (Tobacco Scale), tocmai din cauza „regresului legislativ” şi a lipsei unui cadru educaţional, pentru ca nefumătorii să nu se îmbolnăvească.

„Protejarea fumătorului pasiv la noi nu se realizează. În primul rând legislaţia nu este corectată. (...) Am fost între cele patru state care s-au opus noii directive europene şi de aceea în Tobacco Scale am coborât de pe poziţia 16 pe 19. Deci suntem într-un regres legislativ, al modului de susţinere a legislaţiei şi de creare a cadrului educaţional pentru ca nefumătorii să nu fie îmbolnăviţi”, a arătat Mihălţan.

Preşedintele SRP a spus că, în momentul în care se discutau noile reglementări europene, Societatea Română de Pneumologie a adresat un memoriu primului-ministru şi Ministerului Sănătăţii, atrăgând atenţia că legislaţia trebuie corectată şi România trebuie să le susţină.

„Fără o legislaţie corectă, fără o taxare corectă legată de tutun, fără o introducere şi o susţinere permanentă a unui program «Stop Fumat» cu fonduri permanente, nu cu rupturi, şi fără o verificare modului de aplicare a legislaţiei actuale, nu se poate implementa nimic din controlul tabagismului”, a subliniat Mihălţan.

El a arătat că, în contextul în care în România există foarte puţine proiecte educaţionale legate de prevenirea fumatului, este binevenit proiectul derulat de UMF şi Colegiul Universitar Davidson (SUA), privind formarea capacităţii locale de cercetare în domeniul fumatului, început în 2012 şi cu o durată de implementare de cinci ani.

În altă ordine de idei, Mihălţan a spus că, deşi România s-a numărat între primele ţări din UE care au introdus pictogramele pe pachetele de ţigări, ulterior s-a „bătut pasul pe loc”, dar va fi obligată să aplice prevederea potrivit căreia dimensiunea pictogramelor va creşte la 65% din suprafaţă.

„Există deja studii care arată că, cu cât creşte suprafaţa pictogramei pe pachetul de ţigări, cu atât impactul, reacţia pe care o induce fumătorului este mai puternică şi acesta se gândeşte să se lase de fumat”, a afirmat Mihălţan.

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP) participă, la UMF Târgu Mureş, la întrunirea unei echipe de experţi pentru conceperea şi implementarea intervenţiilor pentru reducerea morbidităţii şi mortalităţii asociate fumatului, în baza proiectului comun româno-american.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Cum îţi pune copilul în pericol fumul de ţigară la mâna a treia

Fumul de ţigară la mâna a treia, cel care-ţi dă bătăi de cap atunci când intră în pereţi şi în mobilă, ar putea fi mai periculos decât fumatul pasiv pentru copilul tău.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite