Premieră naţională la Fundeni: implant de electrozi pentru tratarea suferinţei urinare cronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două paciente cu suferinţă urinară cronică din Centrul de Uronefrologie Fundeni au fost suspuse, în cursul zilei de vineri, unor intervenţii realizate pentru prima dată în România, constând în implanturi de electrozi pentru îmbunătăţirea activităţii vezicii urinare, după ce tratamentele clasice au eşuat

„Intervenţia realizată vineri, în premieră naţională, la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni s-a dovedit a fi un real succes, iar această metodă terapeutică, ce va fi aplicată începând de-acum şi în România, reprezintă singura opţiune validă după eşecul tratamentului convenţional”, a spus directorul centrului, academicianul Ioanel Sinescu.

Mai exact, procedura constă în implantul la nivelul nervilor fesieri a doi electrozi cuplaţi ulterior cu un generator de impulsuri electrice, ce regleaza activitatea nervoasă, senzorială şi motorie a vezicii urinare, reducând frecvenţa urinării şi îmbunătăţind continenţa urinară a pacienţilor ce prezintă această patologie.

„Aşa cum, în cazul tensiunii arteriale crescute sau scăzute, medicii implantează bolnavilor un stimulator cardiac, pentru reglarea acesteia, tot aşa, în suferinţa urinară cronică la care a eşuat tratamentul clasic, pacienţilor le poate fi implantat acest dispozitiv pentru reaglarea urinării”, a adăugat academicianul Sinescu.

Costurile operaţiei - 12.000 de euro

Una dintre pacientele operate vineri are 26 de ani şi are o suferinţă urinară cronică, cu simptomatologie vezicală iritativă extrem de severă ce implică urinări de 25 de ori pe zi şi de zece ori pe noapte. Boala nu a răspuns la tratamentul clasic, iar prin această noua procedurî pacienta va beneficia de o îmbunătăţire substanţială a calităţii vieţii.

Intervenţia realizată sub anesteziei generală a durat o oră, a precizat Robert Stoica, membru al echipei de medici ce a realizat intervenţia. El a spus că electrozii au fost implantaţi sub control radiologic în găurile sacrate fără a exista incidente deosebite, iar pacienta şi-a revenit imediat după anestezia generală.

Şi a a doua intervenţie, căreia i-a fost supusă o femeie de 62 de ani, a fost un succes.

Costurile unei astfel de intervenţii se ridică la aproximativ 12.000 de euro şi au fost finanţate chiar de producătorul echipamentului medical, firma Medtronic din SUA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite