Ulterior, medicii au devenit specialişti şi primari de medicină de familie, arondarea s-a desfiinţat, cabinetele s-au vândut, medicii au căpătat libertatea de a se ocupa de cine doresc iar veniturile s-au centrat iniţial pe numărul de pacienţi aflaţi pe listă. Azi, aproape jumătate din veniturile cabinetelor medicilor de familie provin din servicii, profilactice sau legate de îngrijiri ale mamei sau copilului. Veniturile s-au diferenţiat, la fel şi unitatea medicilor s-a spart în două, câştigători şi pierzători, în funcţie de grosimea listei şi nu de capacitatea şi performanţa profesională.
 
În locul unor arhitecţi de sistem care să configureze viitorul medicinii de familie, care să vadă în ce măsură această construcţie s-a îndepărtat de obiectivele sale primordiale, ne-am mulţumit permanent cu pompieri amatori, adunaţi parcă într-o brigada de voluntari, nu de funcţionari ai statului bine plătiţi, în frunte cu premierul Tudose şi terminând cu operatorii de cont de la casele judeţene.
 
Medicii de familie şi-au manifestat nemulţumirile şi nemeritatele frustrări, însă glasul lor se loveşte de un zid. Au încercat, ca de atâtea ori în ultimii ani, să atragă atenţia prin ameninţarea că nu vor mai semna contractele de furnizori. Nu a ţinut nici de această dată! Medicii de familie nu există decât în cadrul sistemului de asigurări! Fără contract, profesia de medic de familie nu mai poate fi exercitată. Contractele au fost semnate în totalitate, furtuna aparent a trecut, iar medicii au fost înfrânţi spre bucuria triumfătoare a părţii adverse.
 
A înţeles oare cineva care au fost nemulţumirile medicilor? Au de ce să se bucure cei din administraţia medicală şi Guvern?
 
Reiau pro memoria, câteva din frustrările medicilor de familie.
 
1. Lipsa de respect faţă de profesie şi afectarea gravă a propriei imagini. Medicii de familie doresc să îşi exercite profesiunea şi să câştige adecvat pentru serviciile făcute. Ce să faci însă cînd când ai doleanţe pertinente, cum ar fi debirocratizarea (asupra căreia voi reveni), iar partenerul (?!) tău contractual te ignoră pur şi simplu?! Medicii au realizat încă o dată că exercită o activitate în totalitate dependentă de Casa de asigurări (CNAS), că trebuie să se întoarcă în genunchi către angajatorul mascat şi să stea ţină capul plecat fie şi în faţa celui mai de jos funcţionar. Umilitor!
 
2. Birocraţia excesivă. La început au fost fişele pacienţilor, registrele de consultaţii, raportările trimestriale pe hârtie, reţetele în triplu exemplar, biletele de trimitere, înseriate, autocopiative etc. Apoi s-a trecut la informatizare. Timpul de înregistrare a tuturor actelor medicale şi a evoluţiei pacientului s-a dublat, mai întâi pentru înregistrarea consultaţiilor, apoi pentru reţeta electronică şi în cele din urmă pentru cardul electronic. Fiecare componentă informatică a mers prost, foarte prost sau deloc, medicii având acum o nouă preocupare, cum să buchisească invenţiile IT-iştilor, cum să facă setări şi upgradări. Unii au reuşit. Alţii şi-au angajat informaticieni part-time plătiţi din venitul cabinetului.
 
Absurdul persistă la tot pasul. Reţeta se listează pe hârtie A4 musai cu imprimantă laser, biletele de trimitere numai pe bilete autocopiative înseriate, cumpărate de la Casă, sunt listate musai pe o altă imprimantă, matriceală! Factura se emite prin intermediul sistemului informatic, însă medicul trebuie să se ducă la sediul Casei de asigurări pentru a o semna şi ştampila (!!??). Cardul a început să fie pierdut sau uitat de pacienţi, iar legislaţia i-a pus în poziţia de infractori pe medicii care acceptau să scrie o reţetă unui pacient netransportabil (cardul este netransmisibil)!! A fost lansat cu mare tam-tam dosarul electronic al pacientului (alţi bani, milioane) nimeni nu îl foloseşte, deşi este aparent funcţional. Toate datele introduse în calculatoare iau timp, foarte mult timp şi legal trebuiesc făcute exclusiv de medic, semnătura electronică fiind a lui personală (altă tevatură anuală, care necesită măcar un om cu abilităţi medii informatice pentru a se descurca cu setări, validări etc.). Au apărut scrisorile medicale, musai şi ele completate la calculator. Aşa se face că dacă pui pe hârtie, din cele 15 minute maxim acordate unui pacient prin legislaţie, 10-12-15 minute, după caz, se consumă cu sistemul informatic şi puţin, extrem de puţin pentru a exercita cu adevărat meseria de medic, de diagnostician, de consilier privind boala şi tratamentele. Tot sistemul informatic este securizat, cu servere de back-up în cascadă, cu sprijinul unui serviciu secret. Toată această formidabilă birocraţie suplimentară nu a condus la eliminarea dublei şi triplei contabilităţi pe hârtie, de parcă timpul alocat s-a dilatat la comanda CNAS.
 
3. S-au făcut greşeli. A fost evident că sistemul informatic a fost făcut de mântuială, cam aşa cum se întâmplă când cel care semnează recepţia este mânjit cu o şpagă. Nu a fost suficient. Toate erorile sistemului au fost puse în seama utilizatorilor, a medicilor. Dă o eroare sistemul indicând o persoană ca fiind asigurată şi având dreptul la reţetă. Medicul plăteşte reţeta. Este pacientul internat la domiciliu, dar îi vine să se ducă şi la medicul de familie?! Mediul plăteşte reţeta. Are asiguratul un venit nedeclarat care nu îl îndreptăţeşte la un anumit nivel de compensare? Medicul plăteşte reţeta. Şi exemplele pot continua la nesfârşit.
 
4. Discriminarea profesională. Guvernele Ponta, Cioloş, Tudose au operat majorări salariale semnificative pentru personalul medical bugetar. Toate aceste binevenite modificări au vizat însă doar personalul bugetar, care lucrează în spitale, ca şi cum medicii de familie (şi din ambulator) ar face parte dintr-o altă profesie, care nu trebuie luată în seamă de Guvern, fiind vorba de operatori privaţi, care nu îţi trag venitul din bugetul de stat. Evident fals. Este adevărat, în acest an medicina de familie va beneficia de o majorare a valorii punctului de 16%, însă această majorare este practic înghiţită de restul cheltuielilor aferente unui cabinet medical, în creştere şi ele, şi oricum în totală discrepanţă cu majorările de peste 50% operate în ultimii doi ani în domeniul aşa zis bugetar al sănătăţii. Creşterile salariale semnificative din spitale fac ca şi cerinţele justificate ale asistentelor, de a fi plătite la nivelul din spital, să pice tot în capul medicilor “patroni”.
 
5. A fost operată o creştere semnificativă a salariilor personalului angajat din casele de asigurări. Pe bună dreptate, medicii de familie nu găsesc nici un argument pentru care venitul lor să fie mai mic decât al purtătorului de cuvânt al CNAS (domnul Augustus Costache fiind neinspirat să aducă în prim plan venitul său de consilier de 5200 de lei net, adică o cheltuială salarială a angajatorului în 2017 de 9100 lei, în condiţiile în care mai mult de 25% din medicii de familie din Bucureşti nu ating acest nivel pentru toate cheltuielile, chirie, redevenţă sau amortizare, întreţinere, utilităţi, contabil, informatician şi femeie de serviciu, salariu asistentă şi salariu medic şi impozite!!!!).
 
6. Indiferenţa totală manifestată faţă de viitorul medicinii de familie. Un alt sfert din medicii de familie din Bucureşti au capitulat în încercarea de a îşi exercita profesia în mod liberal, aşa cum a fost gândit iniţial sistemul. Au devenit salariaţi oficiali sau neoficiali ai unui patron care integrează şi cabinete de specialitate şi laborator sau imagistică, rolul lor principal fiind acela de a scrie trimiteri decontate de casă către celelalte servicii ale societăţii. Patronul are grijă să rotunjească venitul medicului pentru ca acesta să fie mulţumit şi scăpat de grijile întreţinerii unui cabinet, efectul final fiind o inflaţie de servicii, cel mai adesea efectuate doar de formă. Privatizarea pe servicii plătite de stat a devenit un adevărat ”El Dorado” sub ochii complici pe alocuri, indiferenţi în parte, ai CNAS.
 
În concluzie, Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii şi CNAS, a abandonat de mult preocuparea de a normaliza activitatea medicinei de familie. Aşa cum între pompieri diferenţele salariale nu se fac în funcţie de numărul de incendii sau de teritoriul ocupat, nici medicina de familie nu a fost gândită în maniera unei activităţi concurenţiale, în care scapă cine poate, iar câştigătorul ia totul etc. Chiar şi modul de normare a activităţii denotă o îndepărtare de câteva din obiectivele care nu pot fi puse în seamă altor medici, cum ar fi activităţile de prevenţie, de implementarea programelor de sănătate, de prevenire a internărilor evitabile, de consiliere şi educare a populaţiei etc., pentru care este greu, dacă nu incorect, să stabileşti venituri inegale între diferitele cabinete. Mai mult, plata per serviciu, în condiţiile în care acestea sunt limitate ca număr de Casă făce ca o mare parte a potenţialilor beneficiari să li se interzică accesul.
 
O gamă largă de modificări de ansamblu ar fi trebuit să fi fost deja operate în funcţionarea acestui palier al asigurărilor de sănătate. Tulburările din zona medicilor de familie, iminenţa semnării de noi contracte pentru anul în curs, indică faptul că este poate cel mai bun moment pentru ca primul ministru şi nu altcineva să desemneze o persoană al cărei mandat în funcţie să fie cuantificat în propunerea de modificări într-un timp limitat, care să aducă sistemul sanitar din România mai aproape de ceea ce ar trebui şi ne dorim cu toţii să fie. Sau poate că vom găsi un nou prilej pentru ca câţiva consultanţi străini excepţional de bine plătiţi din banii noştri să ne recomande exact ce vrea ministrul de la acea vreme în funcţie.