Ploi abundente în aproape toată ţara. ANM: Cod galben şi portocaliu de vreme severă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de ploi, grindină şi vijelii, valabilă în următoarele ore. FOTO Shutterstock
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de ploi, grindină şi vijelii, valabilă în următoarele ore. FOTO Shutterstock

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben de vreme severă în 21 de judeţe, valabilă pentru următoarele ore. ANM anunţă instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate în intervalul 3 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 23:00.

Astfel, în Maramureş, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei şi sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25...40 l/mp.

Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse şi pentru intervale mai scurte de timp, îndeosebi în est, sud-est şi vest.

Vremea în Bucureşti - 3 iulie 2021

În Bucureşti Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp, se vor acumula cantităţi de apă în medie de 10...15 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius.

meteo
Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite